V***** A****
InculpatN****** C******
Parte civilăD****** C*******
Parte vătămatăŞ*** I****** P*** R****** L**** C********* I*****
Parte civilăŞ*** S***** P*** R****** L**** C********* I*****
Parte civilăAdmite sesizarea.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Respinge cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i cod penal în infracţiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 al. 1 cod penal. În baza art. 334 cod de procedură penală admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul V***** A**** prin rechizitoriu din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 -175 lit. i cod penal în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – 175 lit. a, i cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal. În baza art. 174 – 175 lit. a, i cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal condamnă pe inculpatul V***** A**** la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. În baza art. 71 al. 1, 2 cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 cod penal deduce din pedeapsă perioada prevenţiei de la 07.02.2012 (data arestării în Marea Britanie în vederea predării către România în baza MEA) la zi. În baza art. 350 cod de procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 116 cod penal aplică inculpatului măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în Municipiul Braşov pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 7 din L 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, prelevare care se va realiza la eliberarea inculpatului din penitenciar. În baza art. 14 şi 346 cod de procedură penală rap. la art. 998 şi 1003 cod civil obligă inculpatul V***** A****, în solidar cu inculpaţii Dumitru Vasile, Marin Florin, Feraru Napoleon şi Dumitru Nicuşor (cu datele de identificare din sentinţa penală nr. 158/2012 a Tribunalului Braşov) să plătească părţilor civile Constantin Ionela Cristina, Şamu Izabela, Şamu Selena sumele stabilite prin sentinţa penală nr. 158/S/20.06.2012 a Tribunalului Braşov, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 106/Ap/09.10.2012 a Curţii de Apel Braşov. Constată că părţile vătămate N****** C******, D****** C******* şi Şamu Ion nu au pretenţii de la inculpatul V***** A****. Dispune restituirea către inculpat a autovehiculelor: -marca BMW model 525I, de culoare gri metal cu număr de înmatriculare X579ELE, cu seria de şasiu pansonată pe amortizorul dreapta WBADT42040GR95741 şi cheia de contact tip BMW, sigilat cu sigiliul MI nr. 16943. -marca Peugeot model 607, de culoare negru cu număr de înmatriculare YD51BFV având seria de şasiu pansonată pe grila din faţă a parbrizului VF39DRFNB92057473, sigilat cu sigiliul tip MI nr.16943 aflate în posesia Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov . În baza art. 191 al. 1 cod de procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 6040 lei cheltuieli judiciare, din care 5 000 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30.05.2013.
Hotarare 149/2013 din 30.05.2013Amana pronuntarea pentru data de 30.05.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2013Fata de lipsa de timp pentru deliberare, amana pronuntarea pentru data de 23.05.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.05.2013Pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, amana pronunţarea pentru data de 17.05.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2013In vederea continuării cercetării judecătoresti prin audierea martorilor din lucrări, se acorda un nou termen de judecata. În baza art. 300/2 raportat la art. 160/b al. 1 şi 3 Cod Procedură Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului V***** A**** . Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.04.2013.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.04.2013În vederea continuării cercetării judecătoreşti prin administrarea probatoriului incuviinţat, se acorda un nou termen de judecata. În baza art. 300/2 raportat la art. 160/b al. 1 şi 3 Cod Procedură Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului V***** A**** . Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.03.2013.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 15.03.2013pt audiere martori şi viziomare cd -În baza art. 3002 raportat la art. 160b al. 1 şi 3 Cod Procedură Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului V***** A**** , deţinut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 39/2011 emis de Tribunalul Braşov. Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Incheiere de sedinta din 08.02.2013În baza art. 300/2 raportat la art. 160/b al. 1 şi 3 Cod Procedură Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului V***** A**** . Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.01.2013.
În baza art. 300/2 raportat la art. 160/b al. 1 şi 3 Cod Procedură Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului V***** A****. Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2012.
În vederea continuării cercetării judecătoreşti, acordă un nou termen de judecata. În baza art. 3002 raportat la art. 160b al. 1 şi 3 Cod Procedură Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului V***** A**** . Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 24.10.2012.
la 24 oct.2012 ora 11,00 pt audiere martori În baza art. 3002 raportat la art. 160b al. 1 şi 3 Cod Procedură Penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului V***** A**** , deţinut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 39/2011 emis de Tribunalul Braşov. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare.
admite cererea de abţinere
PENTRU ADMINISTRARE PROBE
Amână cauza la data de 22.08.2012, sala T3, ora 10:00 pentru înmânare rechizitoriu inculpat. ROMÂNIA TRIBUNALUL BRAŞOV SECŢIA PENALĂ DOSAR PENAL NR. 6586/62/2012 DISPUNE În baza art 3002 alin 1 şi 3 Cod procedură penală raportat la art 160b alin 3 Cod procedură penală Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul - V***** A**** zis Luceafăr,deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr.39 emis de Tribunalul Braşov în data de 27.09.2011 căruia i s-a dat eficienţă prin încheierea de şedinţă din data de 06.07.2012. Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpat. Respinge cererile formulate de inculpat de revocare a măsurii arestului preventiv şi înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 25.07.2012
cauza disjunsa din dosarul penal nr.13575/62/2011