Dosar 6596/102/2012 din 30.08.2012

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6596/102/2012
Data dosar:
30.08.2012
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.09.2015 la ora 09:00

    Complet: CFca4
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta RENANIA TRADE SRL (cu dom. ales) în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (cu sed.). Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantei o decizie de restituire a sumelor reprezentând facilităţi de plată, prevăzute de art. XI din OG nr. 30/2011, conform celor de mai jos. Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 15.695,535 lei reprezentând 50% din penalităţile de întârziere stabilite prin Decizia de impunere nr. 530/27.12.2011 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală şi suma reprezentând 25% din majorările de întârziere stabilite prin aceeaşi decizie de impunere, pentru perioada 1.01.2006 – 30.06.2010. Respinge cererea de restituire pentru restul sumei solicitate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 43,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2015.

    Hotarare 1022/2015 din 28.09.2015
  • Sedinta din data de 21.09.2015 la ora 12:00

    Complet: CFca4
  • Amână pronunţarea

    Amânarea pronunţării pentru data de 28 septembrie 2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 09:00

    Complet: CFca4
  • Amână cauza

    -acordarea unui nou termen de judecată în vederea emiterii unei adrese către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu solicitarea de a ne restitui dosarul cauzei; - cererea de repunere pe rol urmând să se pună în discuţie la termenul următor.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 06.09.2013 la ora 09:00

    Complet: CFca4
  • Alte cauze

    Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. În baza dispoziţiilor art.4 coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004 , va dispune sesizarea Curţii de Apel Tg Mureş cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art.3 din Ordinul nr.2604/2011 privind aplicarea prevederilor art.XI din Ordonanţa Guvernului nr.30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.57/2003 şi suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea excepţiei.

    Incheiere suspendare din 06.09.2013
  • Sedinta din data de 17.05.2013 la ora 09:00

    Complet: CFca4
  • Amână cauza

    -amânarea cauzei în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta; -conform dispoziţiilor încheierii anterioare, se va comunica un exemplar de pe excepţia de nelegalitate cu pârâta.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 09:00

    Complet: CFca4
  • Amână cauza

    -amânarea cauzei în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta

    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 26.03.2013 la ora 09:00

    Complet: CFca4
  • Amână cauza

    -acordarea unui termen de judecată pentru studierea întâmpinării de către reclamantă prin avocat ales şi formulării apărării pe excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, care va fi pusă în discuţie la termenul următor de judecată.

    Incheiere de sedinta din 26.03.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD