P****** G****** I***
InculpatA***** B***** D**
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** S****
Parte civilăÎn baza art.192 alin.2 Cp condamnă inculpatul P.G, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 180 alin. 2 C.pen. condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit.a C.pen., art. 34 alin.1 lit.b C.pen. aplică inculpatului P.G pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen. În baza art. 86 indice 1 alin. 1, 2 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86 indice 2 alin. 1 C.pen. În baza art. 86 indice 3 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. se va prezenta, ori de câte ori va fi solicitat, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b. va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă şi d. va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. În baza art. 14 şi 346 alin. 1 C.pr.pen. cu aplicarea art. 998-999 C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.B , şi în consecinţă, obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 800 lei reprezentând daune materiale. În baza art.14, şi 346 alin.1 C.pr.pen. rap la art.313 din Legea nr.95/2006 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi obligă inculpatul la plata sumei de 30 lei reprezentând valoarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea părţii civile, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective. În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata a 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, inculpatul şi partea civilă.
Amână pronuntarea pentru data de 13.12.2012
Amână pronuntarea pt data de 06.12.2012
administrare probatoriu
in vederea impacarii partilor pentru infracţiunea de lovire
lipsa inculpat
cerere de amanare in vederea impacarii partilor