F***** F******
ReclamantS***** R**** R********** D* C***** D******* R******** D* D****** Ş* P***** C***
PârâtAdmite în parte cererea formulată de către reclamantul F***** F****** în contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., cu participarea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR având ca obiect expropriere, în sensul că: Constată că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în cuantum total de 5.146 lei reprezentând valoarea terenului expropriat. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pârâtul STATUL ROMÂN prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE Administrare a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., să plătească reclamantului cu titlul de cheltuieli de judecată suma de 2.200 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de a declara recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09 octombrie 2017.
Hotarare 149/2017 din 09.10.2017Amână pronun?area cauzei pentru data de 9 oct. 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2017Amână pronun?area cauzei pentru data de 2 octombrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2017Pentru ca părtile să se pronunte şi asupra opiniei separate a expertului Mutiu Nichita, se va acorda un nou termen de judecată în cauză.
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Se va reveni cu adresă către comisia de experti în vederea efectuării lucrării de expertiză.
Incheiere de sedinta din 22.05.2017Fată de lipsa opiniei expertului Mutiu Nichita, se va acorda un nou termen de judecată în cauză.
Incheiere de sedinta din 24.04.2017Se va acorda posibilitatea partilor să se pronunte asupra raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 27.03.2017Admite cererea şi dispune înlocuirea domnului expert Buzguta Florian cu doamna expert Drăgan Lavinia. În vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză, se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 30.01.2017În vederea efectuării unei noi lucrări de expertiză în cauză. Pârâta CNADNR va fi citata cu mentiunea de a achita onorariul provizoriu în cuantum de 3.000 lei.
Incheiere de sedinta din 07.11.2016Se va comunica cu CNADNR răspunsul experţilor la obiec?iunile formulate.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016Se vor comunica obiecţiunile depuse la dosar, către comisia de experţi.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016Pentru a acorda posibilitatea părţilor să se pronunţe asupra completării raportului de expertiză depus la dosar de experţi.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016În vederea comunicării obiecţiunilor formulate către comisia de experţi
Incheiere de sedinta din 15.02.2016Pentru a acorda posibilitatea părţilor să se pronunţe asupra raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.01.2016Se vor comunica obiecţiunile depuse la dosar cu experţii
Incheiere de sedinta din 28.10.2015Pentru a se pronunţa părţile asupra completării la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 24.06.2015Pentru a se comunica cu expertii obiectiunile depuse de pârât
Incheiere de sedinta din 23.03.2015Pentru ca părţile să se pronunţe asupra raportului de expertiza depus
Incheiere de sedinta din 26.01.2015In vederea refacerii raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 10.11.2014Pentru a se emite o adresa la comisia de experti si la Camera Notarilor Publici
Incheiere de sedinta din 13.10.2014Pentru a se emite o adresa la comisia de experti in vederea comunicarii copiei recipiselor privind citarea părtilor la efectuare expertizei şi în vederea comunicarii unui expemplar din raportul de expertiză cu CNADNR
Incheiere de sedinta din 15.09.2014Pentru a se comunica un exemplar din completarea la expertiza
Incheiere de sedinta din 19.05.2014Pentru a se comunica obiecţiunile la raportul de expertiza cu experţii.
Incheiere de sedinta din 24.02.2014Pentru a se pronunţa asupra raportului de expertiză .
Incheiere de sedinta din 13.01.2014Lipsă raport.
Incheiere de sedinta din 11.11.2013Lipsa raportului de expertiză. Încuviinţează proba testimonială.
Incheiere de sedinta din 14.10.2013Preschimbă din oficiu termenul pentru data de 14.10.2013, cam. 8, ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 11.06.2013Pentru a se achita avansul onorariu expert.
Incheiere de sedinta din 24.05.2013Respinge cererea de reexaminare.
Incheiere de sedinta din 22.04.2013Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a ajutorului public judiciar.
Incheiere de sedinta din 26.03.2013În vederea soluţionăriicererii de ajutor publilc judiciar.
Incheiere de sedinta din 01.03.2013Admite cererea. Fixează termen la data de 01.03.2013, cam. 3, ora 9.
Incheiere de sedinta din 11.02.2013Pentru a se întocmi raportul de expertiză încuviinţat în cauză.
Incheiere de sedinta din 01.02.2013Încuviinţează proba testimonială şi proba cu expertiza.