C****** W***
Recurent InculpatS* O** P***** S** Z*** D* P******** I* O******
Parte vătămatăDispune îndreptare erorii materiale strecurate în şi dispozitivul sentinţei penale nr. 17 pronunţată la data de 22 August 2012 de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 670/230/2012, în sensul că la alineatul 15 se va menţiona „Deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată durata reţinerii şi arestării preventive , cu prinsă în perioada 03.01.2012- 08.02.2012 şi respectiv 24.04.2012 la zi.” în loc de " Deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată durata reţinerii şi arestării preventive , cuprinsă în perioada 24.04.2012 la zi ", cum greşit s-a menţionat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei . Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 29 August 2012.
În temeiul art. 208 alin.1 rap. la art. 209 alin. 1 lit.a, g, i C.p. , cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi art. 3201 C.p. Condamnă inculpatul C****** W*** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 20 C.p. cu aplicarea art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., art. 37 alin. 1 lit. a C.p. şi art. 3201 C.p.p. Condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În baza art. 33 alin. 1 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.p. Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 83 C.p. Dispune revocarea suspendării executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C****** W*** prin s.p. nr. 2/08.02.2012 a Judecătoriei Filiaşi în dosarul nr. 90/230/2012. Dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă care nu se contopeşte cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C.p. Interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute prin dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a teza a -II-.a şi 64 alin. lit. b C.p În baza art. 350 C.p.p. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului , dispusă prin încheierea de şedinţă din 25.04.2012 în dosarul nr. 588/230/2012, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 21/25.04.2012. În baza art. 88 C.p. Deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată durata reţinerii şi arestării preventive , cuprinsă în perioada 24.04.2012 la zi. În baza art. art. 208 alin.1 rap. la art. 209 alin. 1 lit.a, g, i C.p. , cu aplicarea art. 3201 C.p. Condamnă inculpatul Cimpoieru Nicolae la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 20 C.p. cu aplicarea art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplicarea art. 3201 C.p.p. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare În baza art. 33 alin. 1 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.p. Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C.p. Interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute prin dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a teza a -II-.a şi 64 alin. lit. b C.p În baza art. 81 C.p. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani de zile, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p. În baza art. 359 C.p Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării În baza art. 71 alin. 5 C.p. Dispune suspendarea executării pedepsei pe durata suspendării executării pedepselor principale. În baza art. 118 alin. 1 lit. b C.p. Dispune confiscarea de la inculpatul Cimpoieru Nicolae a bomfaierului folosit la săvârşirea infracţiunii.. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. Obligă inculpatul C****** W*** la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu avocat oficiu. Obligă inculpatul Cimpoieru Nicolae la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei onorariu avocat oficiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile lipsă şi de la pronunţare pentru cele prezente. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 August 2012.
In vederea efectuării adresei către Biroul executări Penale din cadrul Judecătoriei Filiaşi urmează a amâna cauza. Urmează a dispune repetarea procedurii de citare a inculpatilor. În temeiul art. 160 b alin. 1 şi 3 C.p.p. rap.la art. 300 2C.p.p. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului: - CORNIŢĂ WILI, cu antecedente penale, aflat în arestul I.P.J. Dolj, trimis în judecată pentru săvârşirea două infracţiuni: de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a) şi g) din Codul penal şi de tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a) şi g) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal , măsură dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 25.04.2012 în dosarul nr. 588/230/2012 , în baza căreia s-a emis MAP nr. 21/U.P:/25.04.2012; În temeiul art. 160 b alin. 2 C.p.p. rap.la art. 300 2C.p.p., Revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Cimpoeru Nicolae , fără antecedente penale, aflat în P.M.S. Craiva, măsură dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 25.04.2012 în dosarul nr. 588/230/2012 , în baza căreia s-a emis MAP nr. 22/U.P./25.04.2012. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului , dacă nu este arestat in altă cauză. In baza art. 160 8a alin. 6 C.p.p., Respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Cimpoeru Nicolae, în prezent aflat în arestul P.M.S. Craiova , ca rămasă fără obiect. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012 ora 12:35 .
Repetă procedura de citare a inculpaţilor şi părţii vătămate.
In baza art. 160 rap. la art. 160b alin. 3 şi art. 300 ind 1 alin. 1 şi 3 C.p.p. Constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului , CORNIŢĂ WILI, , aflat în stare de arest preventiv în arestul I.P.J. Dolj în baza mandatului de arestare preventivă nr. 21/2011, măsură dispusă prin încheierea din data de 25 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 588/230/2012 (mandat de arestare preventivă nr. 21/25.04.2012). In baza art. 160 rap. la art. 160b alin. 3 şi art. 300 ind 1 alin. 1 şi 3 C.p.p. Constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului CIMPOIERU NICOLAE, , aflat în stare de arest preventiv în arestul I.P.J. Dolj, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 22/2011, măsură dispusă prin încheierea din data de 25 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 588/230/2012 (mandat de arestare preventivă nr. 22/25.04.2012). Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor CORNIŢĂ WILI şi CIMPOIERU NICOLAE aflaţi în stare de arest preventiv în cadrul IPJ Dolj în baza mandatelor de arestare preventivă nr. 21/2012, respectiv nr. 22/2012 măsură dispusă prin încheierea din data de 25 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 588/230/2012. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 mai 2012, ora 13:30 .