Dosar 6718/62/2012 din 19.06.2012

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) DISJUNS DIN 14316/62/2011


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6718/62/2012
Data dosar:
19.06.2012
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) DISJUNS DIN 14316/62/2011
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2014 la ora 8:30

    Complet: PD6
  • Soluţionare

    I.În baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului G******** D****** -din infracţiunea prevăzută de art. 215 al. 1,2,3,5 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 cod penal anterior (15 acte materiale) într-o infracţiune prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior (10 acte materiale ) şi 5 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior. 1. În baza art. 7 raportat la art. 2 lit. b pct. 5 din L 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod penal condamnă pe inculpatul G******** D****** la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de „constituire de grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave” 2. în baza art. 215 al. 1, 2, 3, 5 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior (10 acte materiale) şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. 3. în baza art. 396 al. 5 cod procedură penală raportat la art. 16 lit. c cod procedură penală achită pe inculpatul G******** D****** sub aspectul comiterii a 5 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior (părţi vătămate Edu Rzvan –punctul I din rechizitoriu, Hertz Autoviermietung GmbH Germania – punctul II din rechizitoriu, Stroe Mădălina - pct. III din rechizitoriu, Niţă Dumitru Florin – punctul IV din rechizitoriu, Vlăiconi Marius – punctul VIII din rechizitoriu). 4. în baza art. 291 teza a II-a, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată”. 5. în baza art. 26 cod penal anterior raportat la art. 290 al. 1 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „fals în înscrisuri sun semnătură privată”. 6. în baza art. 291 teza I cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri oficiale”. 7. în baza art. 26 cod penal anterior raportat la art. 288 al. 1 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale” În baza art. 85 al. 1 cod penal anterior anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 87/01.02.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 16.02.2012, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 din OUG 195/2002. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 al. 3 cod penal anterior contopeşte pedepsele de mai sus stabilite prin prezenta sentinţă şi prin sentinţa penală nr. 87/01.02.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare sporită cu 2 ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 14 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b cod penal anterior pe durata de 5 ani. Cu aplicarea art. 71 – 64 al. 1 lit. a teza a doua, lit. b cod penal. În baza art. 88 cod penal anterior deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii din 23.06.2011şi arestării preventive de la 29.06.2011 - la 12.03.2012. În baza art. 393, 399 al. 1 cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul G******** D******. Respinge sesizarea organului de supraveghere privind neexecutarea măsurilor de supraveghere. II. În baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului GHEORGHIU MARIUS FLORIN - din infracţiunea prevăzută de art. 215 al. 1,2,3,5 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 cod penal anterior (10 acte materiale) într-o infracţiune prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior (5 acte materiale) şi 5 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior. 1. În baza art. 7 raportat la art. 2 lit. b pct. 5 din L 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod penal condamnă pe inculpatul GHEORGHIU MARIUS FLORIN la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de „constituire de grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave” 2. în baza art. 215 al. 1, 2, 3, 5 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior (5 acte materiale) şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune” cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. 3. în baza art. 396 al. 5 cod procedură penală raportat la art. 16 lit. c cod procedură penală achită pe inculpatul Gheorghiu Marius Florin sub aspectul comiterii a 5 infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior (părţi vătămate Edu Rzvan –pcuntul I din rechizitoriu, Stroe Mădălina - pct. III din rechizitoriu, ALQUILLER DE COCHES S.L. Alicante, Spania- punctul VI din rechizitoriu, Scoruş Carmen – punctul XII din rechizitoriu şi Dospinescu Constantin –punctul XIII din rechizitoriu). 4. în baza art. 290 al. 1, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată. 5. în baza art. 31 al. 2 cod penal anterior raportat la art. 289 al. 1 cod penal anterior cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la „fals intelectual”. 6. în baza art. 291 teza I cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri oficiale”. 7. în baza art.291 teza II cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată”. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 al. 3 cod penal anterior contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu 1 an, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b cod penal anterior pe durata de 5 ani. Cu aplicarea art. 71 – 64 al. 1 lit. a teza a doua, lit. b cod penal. În baza art. 88 cod penal anterior deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii din 23.06.2011şi arestării preventive de la 29.06.2011 - la 12.03.2012. În baza art. 393, 399 al. 1 cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Gheorghiu Marius Florin. III. În baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului A*** G*******, din infracţiunea prevăzută de art. 26 cod penal anterior raportat la art. 215 al. 1,2,3,5 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 cod penal anterior (9 acte materiale) într-o infracţiune prevăzută de art. 26 cod penal anterior raportat la art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior (6 acte materiale ) şi 3 infracţiuni de complicitate la înşelăciune prevăzute de art. 26 cod penal anterior raportat la art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior. 1. În baza art. 7 raportat la art. 2lit. b pct. 5 din L 39/2003, cu aplicarea art. 5 cod penal condamnă pe inculpatul A*** G******* la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de „constituire de grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave” 2. în baza art. 26 cod penal anterior raportat la art. 215 al. 1, 2, 3, 5 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior (6 acte materiale) şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal anterior pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „înşelăciune” cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. 3. în baza art. 396 al. 5 cod procedură penală raportat la art. 16 lit. c cod procedură penală achită pe inculpatul A*** G******* sub aspectul comiterii a 3 infracţiuni de complicitate la înşelăciune prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior (părţi vătămate Edu Răzva – punctul I din rechizitoriu, Stroe Mădălina – punctul III din rechizitoriu şi Vlăiconi Marius – punctul VIII din rechizitoriu). 4. în baza art. 31 al. 2 cod penal anterior raportat la art. 289 al. 1 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la „fals intelectual” în formă continuată. 5. în baza art. 26 cod penal anterior raportat la art. 290 al.1 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la „fals în înscrisuri sub semnătură privată”. 6. în baza art.26 cod penal anterior raportat la art. 288 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşire infracţiunii de complicitate la „ fals material în înscrisuri oficiale”. 7. în baza art. 291 teza I cod penal anterior cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri oficiale”. 8. în baza art. 26 cod penal anterior raportat la art. 292 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la două pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la „fals în declaraţii” În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 al. 3 cod penal anterior contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b cod penal anterior pe durata de 5 ani. Cu aplicarea art. 71 – 64 al. 1 lit. a teza a doua, lit. b cod penal. În baza art. 88 cod penal anterior deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii de 24 de ore din 23.06.2011. IV. 1. în baza art. 7 raportat la art. 2 lit. b pct. 5 din L 39/2003, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul BĂLAN COSTEL,, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de „constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave”, 2. în baza art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior (5 acte materiale) şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, 3. în baza art. 290 al. 1 cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, 4. în baza art. 291 teza I cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri oficiale”, 5. în baza art. 291 teza II cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, 6. în baza art. 31 al. 2 cod penal anterior raportat la art. 289 al. 1 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la „fals intelectual” În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b, 35 al. 1 cod penal anterior, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b cod penal anterior pe durata de 4 ani. Cu aplicarea art. 71 – 64 al. 1 lit. a teza a doua, lit. b cod penal. V. 1. În baza art. 396 al. 5 cod procedură penală raportat la art. 16 lit. b cod procedură penală achită pe inculpatul POTRA VIOREL NICUŞOR, sub aspectul comiterii infracţiunii de „aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave” prevăzută de art. 7 raportat la art. 2 lit. b pct. 5 din L 39/2003, respectiv art. 367 al.1 din noul cod penal, 2. În baza art. 396 al. 5 cod procedură penală raportat la art. 16 lit. b cod procedură penală achită pe acelaşi inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la „înşelăciune” prevăzută de art. 26 cod penal anterior raportat la art. 215 al. 1, 2, 3 cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 cod penal, respectiv art. 48 din noul cod penal raportat la art. 244 al.1,2 din noul cod penal, 3. În baza art. 288 al. 1 cod penal anterior cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal anterior şi art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În temeiul art. 861 al. 1, 862 al. 1 cod penal anterior suspendă sub supraveghere pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată mai sus, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni. În baza art. 863 al. 1 lit. a-d, al. 3 it. a cod penal anterior pe perioada suspendării pedepsei inculpatul va fi obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. e) să urmeze cursurile de învăţământ liceale până la finalizarea acestora. Inculpatului i se vor pune în vedere prevederile art. 86/4 cod penal anterior, respectiv art. 96 noul cod penal. Se va constata că inculpatul a fost reţinut 24 de ore din data de 19.09.2011 până în 20.09.2011. VI. În baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatei TOPALĂ CĂTĂLINA MARICELA, din infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 al. 1,2,3,5 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 cod penal anterior (3 acte materiale) în trei infracţiuni de complicitate la înşelăciune prevăzute de art. 48 al. 1 noul cod penal raportat la art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal. 1. în baza art. 367 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpata Topală Cătălina Maricela la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal,pentru săvârşirea infracţiunii de „aderare la grup infracţional organizat”. 2. În baza art. 48 al. 1 noul cod penal raportat la art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru comiterea a trei infracţiuni de complicitate la înşelăciune. 3. în baza art. 320 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „fals material în înscrisuri oficiale” 4. în baza art. 322 al.1 din noul cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1- 36 al. 1 noul cod penal şi art. 5 noul cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” Constatând că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată definitiv prin sentinţa penală nr. 1406/03.07.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2378/20.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art. 86/5 al. 1 cod penal anterior , respectiv 96 noul cod penal dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 2 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 1406/2013 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Descontopeşte pedeapsa de 2 ani şi 2 luni sus-menţionată în infracţiunile componente, respectiv: - 2 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru comiterea a două infracţiuni prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3 cod penal anterior cu aplicarea art. 3201 al. 7 cod procedură penală anterior, - 9 pedepse de câte 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 290 cod penal –trei infracţiuni , 291 cod penal anterior – două infracţiuni , 292 cod penal anterior – trei infracţiuni, 264 al. 1 cod penal în fiecare caz cu aplicarea art. 3201 al. 7 cod procedură penală anterior, - 2 pedepse de câte 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 31 al. 2 cod penal anterior raportat la art. 289 cod penal anterior cu aplicarea art. 3201 al. 7 cod procedură penală anterior –două infracţiuni. În baza art. 38 al. 1 -39 al. 1 lit. b, art. 45 al. 1 noul cod penal contopeşte pedepsele stabilite în cauză cu cele de mai sus, instanţa aplicând pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 11 luni şi 10 zile închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, noul cod penal. În baza art. 65 noul cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal. În baza art. 72 noul cod penal deduce din pedeapsa rezultantă perioada arestării preventive de la 04.08.2011 la 26.10.2011. VII. În baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului SÂMBOTIN NELU, din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 al. 1,2,3 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 cod penal anterior (2 acte materiale) în două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal. 1. în baza art. 367 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul Sâmbotin Nelu , la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal pentru infracţiunea de „aderare la grup infracţional organizat”. 2. În baza art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de „înşelăciune”. 3. în baza art. 322 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 35 al.1-36 al.1 noul cod penal şi art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” 4. în baza art. 52 al. 3 noul cod penal raportat la art. 321 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la „fals intelectual” 5. în baza art. 323 teza I noul cod penal cu aplicarea art. 35 al.1-36 al.1 noul cod penal şi art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri oficiale” 6. în baza art. 323 teza a II-a noul cod penal cu aplicarea art. 35 al.1-36 al. 1 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată”. În baza art. 38 al. 1 -39 al. 1 lit. b noul cod penal şi art. 45 al. 1 noul cod penal contopeşte pedepsele de mai sus, instanţa aplicând pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, cod penal. În baza art. 65 noul cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal. În baza art. 72 noul cod penal deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii de 24 de ore din 29.06.2011. În baza art. 108 lit. d noul cod penal raportat la art. 112 lit. e noul cod penal, confiscă de la inculpatul Sâmbotin Nelu suma de 3900 euro, în echivalent în lei la data plăţii (în legătură cu fapta de la punctul III din rechizitoriu). VIII În baza art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului MIU MIHAI BOGDAN din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 al. 1,2,3 cod penal anterior, cu aplicarea art. 41 cod penal anterior (2 acte materiale) în două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal. 1. în baza art. 367 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul MIU MIHAI BOGDAN, la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal pentru infracţiunea de „aderare la grup infracţional organizat”. 2. În baza art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „înşelăciune”. 3. în baza art. 395 al. 5 raportat la art. 16 lit. a cod procedură penală achită pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3, cod penal anterior, respectiv 244 al. 1, 2, noul cod penal în dauna părţii vătămate ALQUILLER DE COCHES S.L. Alicante, Spania, 4. în baza art. 322 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul Miu Mihai Bogdan la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii „fals în înscrisuri sub semnătură privată” 5. în baza art. 323 teza I noul cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 – 36 al. 1 noul cod penal, şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri oficiale” În baza art. 38 al. 1 -39 al. 1 lit. b noul cod penal şi 45 al. 1 noul cod penal contopeşte pedepsele de mai sus, aplicând pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, cod penal. În baza art. 65 noul cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal. În baza art. 72 noul cod penal deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii de 24 de ore din 29.06.2011. IX. 1. În baza art. 367 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul BLENDEA IONUŢ COSMIN , la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal pentru infracţiunea de „aderare la grup infracţional organizat”. 2. În baza art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. 3. în baza art. 322 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 35 al.1-36 al.1 noul cod penal şi art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” În baza art. 38 -39 al. 1 lit. b noul cod penal şi art. 45 al. 1 noul cod penal contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, cod penal. În baza art. 65 noul cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b noul cod penal. În baza art. 72 noul cod penal deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii de 24 de ore din 11.01.2011. X. 1. în baza art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul PĂLĂNGEANU MARIAN la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. 2. în baza art. 322 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 35 al.1-36 al.1 noul cod penal şi art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” 3. în baza art. 323 teza I noul cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 – 36 al. 1 noul cod penal şi art. 5 noul cod penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de „uz de fals în înscrisuri oficiale” În baza art. 38 -39 al. 1 lit. b noul cod penal contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 72 noul cod penal deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii de 24 de ore din 19.09.2011. XI. 1. În baza art. 367 al. 1 noul cod penal cu aplicarea art. 5 noul cod penal cod penal condamnă pe inculpatul B**** L****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g-cu referire la dreptul de exercita profesia de agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la grup infracţional organizat. 2. În baza art. 48 al. 1 noul cod penal raportat la art. 244 al. 1, 2, noul cod penal, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. 3. În baza art. 12 lit. b L 78/2000, cu aplicarea art. 35 al.1 – 36 al. 1 noul cod penal, art. 67 noul cod penal şi art. 5 noul cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g-cu referire la dreptul de exercita profesia de agent de poliţie pe o perioadă de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii de „folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”. În baza art. 38 al. 1 – 39 al. 1 lit. b şi art. 45 al. 3 lit. a noul cod penal contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g-cu referire la dreptul de exercita profesia de agent de poliţie. În baza art. 65 noul cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g-cu referire la dreptul de exercita profesia de agent de poliţie. XII. În baza art. 292 cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul E****** R*** D***** la două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de „fals în declaraţii”. În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b cod penal anterior contopeşte cele două pedepse de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare. În baza art. 81 al. 1, 2 – 82 cod penal anterior suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 cod penal anterior. În baza art. 108 lit. d noul cod penal raportat la art. 112 lit. e noul cod penal, respectiv art. 118 lit. e cod penal anterior raportat la art. 112 lit. f cod penal anterior confiscă de la fiecare dintre inculpaţii G******** D******, Gheorghiu Marius, A*** G******* şi Blendea Ionuţ câte 8250 euro, în echivalent în lei la data plăţii (în legătură cu veniturile dobândite prin fapta de la punctul IX din rechizitoriu) În baza art. 108 lit. d noul cod penal raportat la art. 112 lit. e noul cod penal, respectiv art. 118 lit. e cod penal anterior raportat la art. 112 lit. f cod penal anterior confiscă de la fiecare dintre inculpaţii G******** D******, A*** G******* şi Topală Cătălina Maricela şi Miu Mihai Bogdan câte 3950 euro, în echivalent în lei la data plăţii (în legătură cu veniturile dobândite prin fapta de la punctul V din rechizitoriu). În baza art. 108 lit. d noul cod penal raportat la art. 112 lit. e noul cod penal, respectiv art. 118 lit. e cod penal anterior raportat la art. 112 lit. f cod penal anterior confiscă de la inculpatul G******** D******, autoturismul marca Peugeot 407, cu seria de şasiu VF36D6FYC21732185, care a fost introdus în camera de corpuri delicte a I.P.J. Braşov, conform dovezii seria AB nr.007643 din 23.11.2011 –(Vol.XII dup pag 181) În temeiul art.393 al.3 noul Cod de procedură penală, raportat la art. 249 noul cod de procedură penală menţine măsura sechestrului asigurător în vederea despăgubirii părţilor civile asupra - sumei de 10.150 lei, bani ridicaţi de la Sâmbotin Nelu, la data de 23.06.2011 (prin ordonanţa din data de 25.07.2011 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei; chitanţa nr.63 din 29.07.2011 D.I.I.C.O.T. Vol. II pag.108, 109); - sumei de 1.047 lei, bani ridicaţi de la Gheorghiu Marius-Florin cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la data de 23.06.2011 (prin ordonanţa din data de 25.07.2011 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei;chitanţa nr.64 din 29.07.2011 D.I.I.C.O.T. Vol. I pag.156); - a unei bancnote cupiura 50 euro (serie X38007050519), ridicată cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa lui A*** G*******; Următoarele bunuri constituie corpuri delicte şi rămân ataşate dosarului cauzei: -un cuţit cu dimensiunea totală de 40 cm – lama de 19 cm şi mânerul de 21 cm, prevăzut cu prăsele din lemn de culoare maro, ridicat cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa lui G******** D******; -o bâtă de tip basseball ridicată la data de 23.06.2011, de la Gheorghiu Marius-Florin; -o rangă din metal, cu dimensiunea totală de 127 cm, ridicată la data de 23.06.2011, de la Gheorghiu Marius-Florin; -un baston tip B2, cu dimensiunea totală de 85 cm, ridicat la data de 23.06.2011, de la Gheorghiu Marius-Florin; - plăcuţele de înmatriculare cu numerele: B-062628 montate la autoturismul marca Renault Trafic şi ridicate la data de 08.11.2011 de la Damian Sebastian-Constantin; B-08-WZU montate la autoturismul marca Audi A4, înmatriculat pe SC Milano Boutique SRL, de la Gheorghiu Marius-Florin; EC-851-ZZ montate la autoturismul marca Ford Kuga, de la G******** D******; BZ-16-STR aparţinând autoturismului marca Peugeot 206, de la Stroe Mădălina; B-02883 care au aparţinut autoturismului marca Peugeot 5008, de la Tănase Claudiu-Răzvan; B-91-MSH falsificate din dipoziţia liderilor grupului pentru autoturismul marca Ford Kuga, de la G******** D******; DN-376-DL care au aparţinut autoturismului Volvo XC 90, de la Bălan Costel. - 2 DVD-uri marca Copyme 4,7GB inscripţionate „DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov 98D/P/2011”, conţinând înregistrările audio ale convorbirilor interceptate în cauză; - 1 DVD marca Copyme 4,7GB inscripţionat „DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov 98D/P/2011”, conţinând imagini surprinse în perioada 06.06.2011 ora 15:46:02 – 09.06.2011 ora 16:02:36, cu Gheorghe Frusinica, Topală Cătălina-Maricela, Gheorghiu Marius-Florin, G******** D******, A*** G*******, Bălan Costel, Şchiopescu Ionel-Felician şi 43 fotografii cu persoanele filmate în înregistrarea mai sus menţionată; - 5 DVD-uri capacitate 4,7 Gb, din care: două marca Verbatim, unul marca Fortis, două marca Sandisk, toate conţinând rezultatul percheziţiilor efectuate asupra mediilor de stocare de date informatice şi telefoanelor aparţinând Potra Viorel-Nicuşor, Topală Cătălina Maricela, G******** D******, Gheorghiu Marius-Florin, Gheorghiu Frusinica; - 10 CD-uri capacitate 700 Mb, din care: patru marca Copyme, unul marca Fortis, patru marca Maxell şi unul marca I-b@se, toate conţinând rezultatul percheziţiilor efectuate asupra mediilor de stocare de date informatice şi telefoanelor aparţinând Potra Viorel-Nicuşor, Topală Cătălina Maricela, G******** D******, Gheorghiu Marius-Florin, Gheorghiu Frusinica; - 1 DVD marca Intenso - capacitate 4.7 Gb, conţinând imagini de la percheziţia efectuată la domiciliul comun al fraţilor Gheorghiu şi martorei Gheorghe Frusinica; - 1 CD marca Traxdata, conţinând fotografii efectuate cu prilejul percheziţiei de la domiciliul comun al fraţilor Gheorghiu şi martorei Gheorghe Frusinica; - 1 CD marca Traxdata, conţinând imagini surprinse în staţia Peco din Piatra Neamţ, la data de 04.04.2010; - 1 sick marca Verbatim şi 1 stick marca Flash Voyager ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare, de la locuinţa lui Potra Viorel Nicuşor; - 1 HDD marca Hitachi, capacitate 160 Gb, ridicat cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa lui Potra Viorel Nicuşor; - 1 HDD marca Seagate seria 5MA90H2A, capacitate 160 Gb, ridicat cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa lui A*** G*******; În temeiul art.13 din Legea nr.39/2003 şi art.112 lit.b din noul cod penal dispune confiscarea: - imprimantei marca HP seria CN01EG91XN ridicată cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa lui Potra Viorel Nicuşor; - imprimantei marca HP seria CB730-64001 ridicată cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa lui Potra Viorel Nicuşor; - maşinii de scris marca Olivetti Studio, de la Topală Cătălina Maricela; Constată că: - la data de 17.11.2011, autoturismul marca Volvo S40, cu seria de şasiu YV1MS204282376212, a fost restituit către LOMBARD FINANSZIROZASI Zrt SA, Szeged. - la data de 11.10.2011, autoturismul marca Audi A4, cu seria de şasiu WAUZZZ8K19A137377, a fost restituit către HERTZ AUTOVERMIETUNG BMBH din Germania, - la data de 22.04.2011, lucrătorii de poliţie au ridicat de la Todor Gabriel - Iulian autoturismul marca VW Golf, cu seria de şasiu WVWZZZ1KZAP150334, iar prin rezoluţia procurorului din 12.05.2011, dată fiind starea tehnică precară în care se afla autoturismul anterior implicat într-un accident de circulaţie, s-a dispus restituirea acestuia către cumpărătorul de bună credinţă Todor Gabriel Iulian - la data de 18.11.2010, autoturismul marca „Kia Ceed” serie şasiu U5YHB511AAL195148, a fost restituit proprietarului iniţial. - la data de 11.11.2011, autoturismul marca Peugeot 5008, cu seria de şasiu VF30E9HZH9S201406, a fost restituit către proprietarul iniţial. - la data de 13.10.2011, autoturismul marca Opel Insignia cu seria de şasiu WOLGM5EK3A1080608, a fost restituit către proprietarul iniţial. - la data de 19.11.2011, autoturismul marca Ford Kuga, cu seria de şasiu WFORXXGCDRAT45603, înmatriculat în ţara de origine sub numărul EC-851-ZZ a fost restituit către proprietarul iniţial. - la data de 08.11.2011 autoturismului marca Renault Trafic, cu seria de şasiu VF1JLAPA6AY349589, înmatriculat sub numărul EC738XW, a fost predat reprezentantului legal al părţii vătămate Societatea STAZIONE DI SERVICIO s.n.c. di De Nardi Roberto & C. În baza art. 397 al. 3 cod procedură penală raportat la art. 255 cod procedură penală confirmă măsurile de restituire a bunurilor de mai sus către proprietarii iniţiali şi dispune radierea din circulaţie a autovehiculelor mărcile Peugeot 206 – serie şasiu VF32AKFWA47625483 VW Golf – serie şasiu WVWZZZ1KZAP150334, BMW X5 serie şasiu 4USFE435X7LY75602. Constată că persoanele vătămate Gajda Grzegorz şi Takacs Laszlo Todor Gabriel Iulian, Damian Sebastian Constantin, nu s-au constituit părţi vătămate în cauză. Constată că prin sentinţa penală nr. 170/S/03.07.2012 a Tribunalului Braşov inculpatul Schiopescu Felician a fost obligat să plătească: - părţii civile Bălan Simona, cu domiciliul în Timişoara, str. Costineşti nr. 7 jud. Timiş, suma de 16 500 euro în echivalent în lei la data plăţii cu titlul de daune materiale şi stabileşte obligaţia solidară a inculpaţilor G******** D******, Gheorghiu Marius, A*** G*******, Topală Cătălina Maricela la plata aceleiaşi sume, - părţii civile Andone Guţă Gigi, cu domiciliul în comuna Măgura, sat Crihan, jud. Bacău a sumei de 18500 Euro în echivalent în lei la data plăţii cu titlul de daune materiale şi stabileşte obligaţia solidară a inculpaţilor G******** D******, Gheorghiu Marius, A*** G*******, Topală Cătălina Maricela şi B**** L**** la plata aceleiaşi sume. Constată că prin sentinţa penală nr. 170/S/03.07.2012 a Tribunalului Braşov inculpatul Tănase Claudiu Răzvan a fost obligat să plătească părţii civile Ganea Bianca, a sumei de 16 000 Euro – echivalent în lei la data efectuării plăţii - cu titlu de daune materiale şi stabileşte obligaţia solidară a inculpaţilor G******** D******, Gheorghiu Marius Florin, A*** G*******, Bălan Costel şi Pălăngeanu Marian la plata aceleiaşi sume. În baza art. 397 al. 3 cod procedură penală raportat la art. 25 al. 2 cod procedură penală: - restituie părţii civile Moldoveanu Iulian Cezar, autoturismul marca BMW TIP X5, înmatriculat cu nr. VN-88-XMI având seria de identificare 4USFE435X7LY75602 şi dispune înmatricularea acestuia în circulaţie pe numele părţii vătămate pe baza prezentei sentinţe. - restituie părţii civile Stroe (fostă Neagu) Mădălina, autovehiculul marca Peugeot 206, cu seria de şasiu VF32AKFWA47625483, aflat în camera de corpuri delicate a IPJ Braşov în baza ordonanţei procurorului din 07.11.2011 şi dispune înmatricularea în circulaţie a autovehiculului pe numele părţii civile pe baza prezentei sentinţe, - restituie către ZURICH INSURANCE PLC reprezentată de MID SPEDITION BORA SRL, autoturismul marca VOLVO XC90 cu seria de saşiu YV1CM714681457786 înmatriculat în ţara de origine sub nr. DN376DL, predat numitului Bora Ioan Dorel în baza procesului verbal din 22.11.2011 (fila 346 vol. XII dosar de urmărire penală) În baza art. 397 cod procedură penală raportat la art. 25 cod procedură penală obligă 1. inculpatul Sâmbotin Nelu să plătească părţii civile Edu Răzvan, suma de 9000 euro în echivalent în lei la data plăţii cu titlul de despăgubiri materiale. 2. inculpatul Sâmbotin Nelu să plătească părţii civile Stroe Mădălina, 5 000 lei daune morale 3. inculpatul Bălan Costel să plătească părţii civile Niţă Dumitru Florin, suma de 9000 euro în echivalent în lei la data plăţii reprezentând daune materiale, 4. în solidar inculpaţii Bălan Costel şi A*** G******* să plătească părţii vătămate Vlăiconi Marius, cu suma de 16 500 euro în echivalent în lei la data plăţii şi dobânda legală de la data de 21.08.2010 la zi, 5. în solidar inculpaţii G******** D****** şi Gheorghiu Marius-Florin, A*** G******* să plătească părţii civile Chiţu George Răzvan, suma de 10 800 euro în echivalent în lei la data plăţii cu titlul de daune materiale şi 3000 euro în echivalent în lei la data plăţii cu titlul de daune morale 6. obligă în solidar inculpaţii G******** D****** şi Tănase Claudiu Răzvan, să plătească părţii civile Hunea Alin Bogdan, suma de 8350 euro în chivalent în lei la data plăţii reprezentând daune materiale. Respinge celelalte pretenţii civile formulate în cauză. Constată că prin sentinţa penală nr. 170/S/03.07.2012 a Tribunalului Braşov astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 42/Ap/09.04.2013 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus: în baza art. 348 Cod procedură penală anterior desfiinţarea totală a înscrisurilor după cum urmează: -pentru autorturismul marca Ford Kuga (serie şasiu WFORXXGCDRAT45603): -cartea de identitate a vehiculului cu seria H367048 proprietar Hada Silviu Gabriel : -certificatul de înmatriculare seria 009947521 pe numele Dobre Andrei; -contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Hada Silviu Gabriel şi Dobre Andrei Robert la data de 02.03.2011; -contractul de vânzare-cumpărare (exemplarele 1 şi 2 încheiat între Hada Siviu Gabriel şi Dobre Andrei Robert la data de 02.03.2011; -contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Dobre Andrei Robert şi Andone Guţă-Gigi la data de 15.03.2011; - contractul de vânzare-cumpărare (exemplarele 1, 2, 3) încheiat între Şchiopescu Ionel Felician şi Andone Guţă-Gigi la data de 28.04.2011; -certificatul ITP pe numele Dobre Andrei Robert, respectiv Andone Guţă-Gigi; -certificatul de neurmărire fiscală emis pe numele de Hada Silviu Gabriel; -certificatul de neurmărire fiscală emis pe numele Dobre Andrei Robert; -fişa de înmatriculare nr.04095542; -poliţa de asigurare RCA SC Carpatica Asigurări SA; -pentru autoturismul AUDI A4 (serie şasiu WAUZZZ8K19A137377): -certificatul de înmatriculare seria 009742347 -contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Florea Arsene Ioan şi Ilie Cristian; -contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Ilie Cristian şi Bălan Simona; -factura nr.17341 din 25.05.2011 de vânzare-cumpărare între S.C. „Milano Boutique” SRL şi Florea Arsene Ioan; -certificatul de înmatriculare seria B02346102 pe numele S.C.”Milano Boutique” SRL; -cartea de identitate a vehiculului seria G614550; -fişa de înmatriculare seria 03631357 deţinător Ilie Cristian; -fişa de înmatriculare seria 03631357 deţinător Florea Arsene Ioan ; -poliţa de asigurare RCA SC Carpatica Asigurări SRL pe numele S.C. „Milano Boutique” SRL; -certificat de atestare fiscală pe numele Florea Arsene Ioan; -certificatul de atestare fiscală pe S.C. „Milano Boutique” SRL; -certificatul de atestare fiscală pe numele Ilie Cristian; -pentru autoturismul marca Peugeot 5008 (serie şasiu VF30E9HZH9S201406): -certificatul de proprietate în limba italiană pe numele Bacco Diego nr.A035018R067; -documentul „carta di circulazione” seria B00138765; -documentul Dichiarazione di vendita verbale; -declaraţia de vânzare întreiată între Bacco Diego şi Tănase Claudiu Răzvan; -declaraţia de vânzare încheiată între Bacco Diego şi Ioniţă Ionel; -cartea de identitate a vehiculului cu seria H461757; -certificatul de autenticitate seria A nr. 2970512; -contractul de vânzare-cumpărare datata 02.07.2011 încheiat întrer Tănase Claudia Răzvan şi Pălăngeanu Marian; -contractul de vânzare-cumpărare datat 6.07.2010 încheiat între Tănase Claudiu Răzvan prin reprezentant Pălăngeanu Marian; -poliţă de asigurare de răspundere civilă RCA SC Carpatica SA datată 25.06.2010; -pentru autoturismul marca Peugeot 407 (serie şasiu VF36D6FYC21732185); -documentul certificat di immatriculation seria 05KL74572. În baza art. 397 al. 3 cod procedură penală şi art. 25 al. 3 cod procedură penală dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri: 1. Pentru autoturismul marca Volvo S 40: -formularul „Forgalmi Engedely” cu seria E 145594; - cartea de identitate a vehiculului seria H -416791; -fişa de înmatriculare, (deţinător Sîmbotin Nelu), -adresa către Serviciul Public Comunitar semnată de Sîmbotin Nelu; -contractul de vânzare-cumpărare din data de 11.02.2010; -certificatul de atestare fiscală din data de 11.02.2010; - certificat înmatriculare nr.010228883 din 17.02.2010; 2. Pentru autoturismul marca Peugeot 206: - contractul de vânzare-cumpărare între Takacs Laszlo-vzător şi Sîmbotin Nelu din data de 07.12.2009; -înscrisurile în limba maghiară „Groupama Biztosito”; - formularul „Forgalmi Engedely” seria EG 96482 - certificatul de autenticitate seria A3015253; -fişa de înmatriculare semnată de Sîmbotin Nelu; -anexa la certificatul de înmatriculare; contractul de vânzare-cumpărare din data de 15.12.2009 încheiat între Sîmbotin Nelu – vânzător şi Neagu Mădălina – cumpărător, -cartea de identitate a vehiculului seria H421334; 2. Pentru autoturismul marca VW Golf: -„certificato di proprieta” seria A035018B341; -„carta di circolazione” seria B00138611; - documentul „Fattura” datat 27.05.2010, -carte de identitate a vehiculului seria H-652339; -fişa de înmatriculare seria 04878073; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.06.2011 între Iacob Iulian şi Todor Gabriel-Iulian; - actul de identitate fals pe numele Iacob Iulian; -certificatul de neurmărire fiscală; 3. Pentru autoturismul marca BMW X5: - factura emisă de „Gregorian I Spolka Z” Cracovia la data de 14.10.2010, de vânzare către Popescu Constantin; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04.11.2010 semnat la rubrica cumpărător de Gheorghiu Marius Florin; - cartea de identitate a vehiculului cu seria H884020; - decizia de impunere fiscală pe anul 2010 a Direcţiei Generale Impozite şi Taxe Locale nr.360804 emisă la data de 12.11.2010 emisă pe numele Gheorghiu Marius-Florin; - decizia de calcul a taxei de poluare nr.5701214 din data de 14.11.2010 emisă de Admininistraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, emisă pe numele Gheorghiu Marius-Florin; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Gheorghiu Marius-Florin şi Blendea Ionuţ-Cosmin la data de 24.11.2010; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Blendea Ionuţ-Cosmin şi Moldovan Iulian la data de 12.12.2010; 4 Pentru autoturismul marca Opel Insignia: - factura de vânzare-cumpărare emisă de SC JUPOL-CAR SP.Z.O.P. - cumpărător Popescu Constantin, din data de 29.07.2010; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12.08.2010 între Popescu Constantin şi Stoican Ştefania-Mădălina; - cartea de identitate a vehiculului cu seria H609949; - certificatul de înmatriculare cu seria 011054777; - certificatul de autenticitate seria A nr.3489653 din data de 12.08.2010; - certificatul de autenticitate cu seria A nr.3427972 din data de 25.08.2010; - fişa de înmatriculare seria 04853547; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.08.2010 între Stoican Ştefania şi Vlăiconi Marius; 5. Pentru autoturismul marca Volvo XC90: - documentul „certificato di proprieta” seria 04/B96547L; - documentul „carta di circolazione seria BM 0915181; - actul de vânzare-cumpărare „atto di vendita” datat 05.06.2010 între Aurelio Coppola Group SRL şi Ioniţă Marian; - certificatul de autenticitate seria A nr.3315872 datat 07.06.2010 eliberat de RAR Prahova; - cărţile de identitate a vehiculului; - contractul de vânzare-cumpărare datat 23.08.2010 între Ioniţă Marian şi Radu Nabil-Mahmod-Emanuel; - autorizaţia provizorie pe numărul B-017638, pe numele Radu Nabil-Mahmod-Emanuel; - anexa la certificatul de înmatriculare; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.09.2010 între Radu Nabil-Mahmod-Emanuel şi Bălan Costel; - cerere activitate RAR datată 21.10.2010; 6. Pentru autoturismul marca Renault Trafic: - documentul „contrato di vendita di autovehicolo usato” datat 14.04.2011 încheiat între STAZIONE DI SERVIZIO DI DE NARDI ROBERTO SNC şi Dobre Andrei; - contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Dobre Andrei Robert- vânzător şi A*** G******* – cumpărător; - contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, datat 03.05.2011, care atestă cumpărarea autoturismului de la Dobre Adrian; - documentul „certificato di proprieta” nr.A035018B076; - documentul „carta di circolazione” seria BS 0191899. În baza art. 272 al. 1, 274 al. 1 teza finală cod procedură penală onorariile avocaţilor din oficiu, Voicu Almina, Mihaela Blidaru, Lucaci Lucian, de câte 400 lei şi onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu Iancu Lorenzia, Anghel Maria, Ghiţiu Loredana, Neagu Cătălin, Papp Andreea Toniţa Sorin, Drăgan Mihaela, Găman Alin şi Niţoiu (fostă Epure) Lorena, de câte 300 lei, se avansează din fondurile MJLC şi rămân în sarcina statului. În baza art. 274 al. 1,2 cod procedură penală obligă inculpaţii să plătească cheltuieli judiciare după cum urmează: -inculpaţii G******** D******, Gheorghiu Marius, A*** G******* şi Bălan Costel câte 3500 lei din care câte 3000 lei din faza de urmărire penală, -inculpaţii Topală Cătălina, Sâmbotin Nelu, câte 800 lei cheltuieli judiciare din care câte 300 lei cheltuieli din faza de urmărire penală. -inculpaţii Potra Viorel Nicuşor, Miu Mihai Răzvan, Blendea Ionuţ Cosmin Pălăngeanu Marian, B**** L**** şi E****** R*** D***** câte 567 lei, din care câte 67 lei cheltuieli din faza de urmărire penală. În baza art. 275 al. 3 cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.10.2014.

    Hotarare 287/2014 din 21.10.2014
  • Sedinta din data de 06.10.2014 la ora 8:30

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    Fata de lipsa de timp pentru deliberare amana pronuntarea pentru data de 21.10.2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2014
  • Sedinta din data de 22.09.2014 la ora 8:30

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    Fata de lipsa de timp pentru deliberare, amana pronuntarea la data de 06.10.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2014
  • Sedinta din data de 08.09.2014 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    Fata de lipsa de timp pentru deliberare, amana pronuntarea la data de 22.09.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2014
  • Sedinta din data de 04.06.2014 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 04.06.2014
  • Sedinta din data de 05.05.2014 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 05.05.2014
  • Sedinta din data de 31.03.2014 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    Pentru depunerea referatelor de evaluare a inculpatilor, se acorda un nou termen de judecata.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2014
  • Sedinta din data de 27.02.2014 la ora 12:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În baza art. 16 al. 3 din L 255/2013 constată că măsura preventivă a obligării inculpaţilor G******** D****** şi Gheorghiu Marius de a nu părăsi ţara, dispusă în dosarul penal nr. 14316/62/2011, din care a fost disjuns prezentul dosar, a încetat. În baza art. 211 alin. 2 din noul cod de procedură penală raportat la art. 214 din noul cod de procedură penală dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii: G******** D******, şi G******** M***** - F*****, până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 215 alin. 1 din noul cod de procedură penală impune inculpaţilor respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Secţia 3 Poliţie, a Sectorului 1 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 lit, a,f, j, din noul cod de procedură penală pe timpul controlului judiciar, impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii: - să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; - să comunice periodic, respectiv trimestrial, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin.3 din noul cod de procedură penală atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.02.2014. In vederea administrarii probatoriului incuviintat acorda un nou termen de judecata.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.02.2014
  • Sedinta din data de 30.01.2014 la ora 12:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    In vederea continuării cercetării judecatoresti, prin administrarea probei testimoniale, se acorda un nou termen de judecata.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2014
  • Sedinta din data de 11.12.2013 la ora 12:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului, se acorda un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2013
  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 12:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    In vederea audierii martorilor din lucrari, se acorda un nou termen de judecata.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 16.10.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului, se va acorda un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2013
  • Sedinta din data de 18.09.2013 la ora 12:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    In vederea administarii probatoriului incuviintat, acorda un nou termen de judecata.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2013
  • Sedinta din data de 05.07.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului, se va acorda un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 05.07.2013
  • Sedinta din data de 11.06.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    In vederea continuarii cercetarii judecatoresti prin administrarea probelor propuse, se acorda un nou termen de judecata.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2013
  • Sedinta din data de 21.05.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    Respinge cererile formulate de inculpaţii G******** D****** şi Gheorghiu Marius Florin privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Pronunţată în şedinţa publică din 21.05.2013.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.05.2013
  • Sedinta din data de 19.04.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor din lucrări, se acordă un nou termen de judecată .

    Incheiere de sedinta din 19.04.2013
  • Sedinta din data de 22.03.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea părţilor civile/vătămate şi a martorilor, se acorda un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2013
  • Sedinta din data de 15.02.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecatoreşti, se acordă un nou termem de judecată.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2013
  • Sedinta din data de 18.01.2013 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti, acordă un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2013
  • Sedinta din data de 19.11.2012 la ora 8:30

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoresti, acordă un nou termen de judecata.

  • Sedinta din data de 22.10.2012 la ora 11:00

    Complet: PD6
  • Amână cauza

    În vederea continuării cercetării judecătoreşti, acordă un nou termen de judecată.

  • Sedinta din data de 19.09.2012 la ora 8:30

    Complet: PD3 (sala T3)
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei penale la data de 22.10.2012, în vederea continuării cercetării judecătoreşti.

  • Sedinta din data de 22.08.2012 la ora 10:00

    Complet: PDV4 (sala T3)
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 25.07.2012 la ora 10:00

    Complet: PDV2 (sala T3)
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei penale la data de 22.08.2012, sala T3, ora 11:00, pentru lipsă apărare.

  • Sedinta din data de 12.07.2012 la ora 09:00

    Complet: PENIncidente1
  • Amână cauza

    Admite declaraţia de abţinere formulată de judecător Bogdan Benegui.

  • Sedinta din data de 19.06.2012 la ora 11:00

    Complet: PD3 (sala T3)
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25.07.2012, sala T3, ora 11:00. Dosar nr 6718/62/2012 Dispune În temeiul art. 139 alin. 1 C.pr.pen. dispune înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpatul G******** D******. În baza art 145 al 1/1 C.pr.pen impune inculpatului G******** D****** ca pe durata masurii sa se supuna urmatoarelor obligatii: - sa se prezinte la organul judiciar ori de cate ori este chemat. - sa nu isi schimbe locuinta fara incunostintarea organului judiciar. - sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea – in raza caruia domiciliaza - conform programului de supraveghere intocmit de acest organ de politie sau ori de cate ori este chemat. - sa nu detina ,sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atentia inculpatului G******** D****** ca , in caz de incalcare cu rea credinta a masurii sau a obligatiilor impuse , se poate lua fata de acesta masura arestarii preventive. Face aplicarea art 145 al 2/1 C.pr.pen relativ la inculpatul G******** D******. În temeiul art. 139 alin. 1 C.pr.pen. dispune înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpatul GHEORGHIU MARIUS-FLORIN. În baza art 145 al 1/1 C.pr.pen impune inculpatului GHEORGHIU MARIUS-FLORIN ca pe durata masurii sa se supuna urmatoarelor obligatii: - sa se prezinte la organul judiciar ori de cate ori este chemat. - sa nu isi schimbe locuinta fara incunostintarea organului judiciar. - sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea – in raza caruia domiciliaza - conform programului de supraveghere intocmit de acest organ de politie sau ori de cate ori este chemat. - sa nu detina ,sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atentia inculpatului GHEORGHIU MARIUS-FLORIN ca , in caz de incalcare cu rea credinta a masurii sau a obligatiilor impuse , se poate lua fata de acesta masura arestarii preventive. Face aplicarea art 145 al 2/1 C.pr.pen relativ la inculpatul GHEORGHIU MARIUS-FLORIN. Cu recurs in 24 ore de la pronunţare. Pronuntata in sedinta publica azi 19.06.2012,ora 14,30 .

Flux dosar


Actualizare GRPD