M****** C*******
InculpatF***** C*** M******** D****** G*****
Parte civilăS* D****** S**** S** C**********
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpatul M****** C******* o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de dispozi?iile art. 215 alin.1 şi 3 Cod penal. În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului M****** C******* pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului M****** C******* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale, respectiv pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 Cod de procedură penală, raportat la art. 998 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată Fotbal Club Municipal Dunărea Gala?i şi obligă pe inculpatul M****** C******* in solidar cu partea responsabilă civilmente SC Dermata Sport SRL, la plata sumei de 52750 cu titlu de daune materiale, sumă la care se va adăuga dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, dobândă care se va calcula până la data plăţii efective, către partea civilă Fotbal Club Municipial Dunărea Gala?i. În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariile apărătorilor desemna?i din oficiu, în sumă de 300 lei (av. ?oo? Alexandru ?i Apostu Alexandra ), va fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 ?i 3 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul M****** C******* in solidar cu partea responsabilă civilmente SC Dermata Sport SRL, la plata sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ( din care suma de 150 lei aferentă fazei de urmărire penală). Cu drept de recurs in termen de 10 zile.
amână pronunţarea cauzei la data de 27.11.2012
pentru lipsa nejustificată a martorului din lucrări în audierea căruia se stăruie
Pregătire apărare; Termen: 16.10.2012 Sala 1
pentru audiere martor.
Lipsă de procedură; Termen: 26.06.2012 Sala 1