Dosar 674/62/2012 din 25.05.2012

constatare nulitate act juridic


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 674/62/2012
Data dosar:
25.05.2012
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
constatare nulitate act juridic
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2012 la ora 10:30

    Complet: C5AP civil
  • Schimbat în parte

    Decizia 155/Ap: Admite apelul declarat de apelanta S.C. Rovit Valea Călugărească S.A. prin administrator judiciar REVALACTIV SPRL împotriva sentinţei civile nr.102/27.03.2012, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. Rovit Valea Călugărească S.A. prin administrator judiciar REVALACTIV SPRL în contradictoriu cu pârâta Stănescu Victoria, prin mandatar Udrescu Daniel Silviu şi în consecinţă: Constată nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr.4/24.01.06, supliment la certificatul de calitate de moştenitor nr.34/1.10.2004, eliberat în dosarul nr.36/2005, de Biroul Notarului Public State Florica, în ceea ce priveşte includerea în categoria bunurilor imobile, rămase în masa succesorală, de pe urma defunctei Raţiu Marta Elena, a terenului situat în raza localităţii Boldeşti-Scăieni, tarlaua 37, parcela 1615, în suprafaţă de 18.422 m.p. având ca vecinătăţi la N-drum, la E_drum, la Sud-drum, la V-drum. Dispune rectificarea înscrierilor din C.F. în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al pârâtei Stănescu Victoria, asupra tarlalei 37, parcela 1615, în suprafaţă de 18.422 m.p. mai susidentificată. Păstrează restul dispoziţiilor din sentinţa atacată. Obligă apelanta la plata către expert Climovici Lucian, a diferenţei de onorariu, în cuantum de 2000 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 24.10.2012 la ora 10:30

    Complet: C5AP civil
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru 31.10.2012.

  • Sedinta din data de 17.10.2012 la ora 10:30

    Complet: C5AP civil
  • Amână pronunţarea

    Pentru a se depune concluzii scrise, amână pronunţare pentru 24 octombrie 2012.

  • Sedinta din data de 19.09.2012 la ora 10:30

    Complet: C5AP civil
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al intimatei Stănescu Victoria pentru imposibilitatea prezentării în sala de şedinţă, acordă teremn la 17.10.2012.

  • Sedinta din data de 20.06.2012 la ora 10:30

    Complet: C5AP civil
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de procedură cu intimata Primăria Boldeşti-Scăieni, şi pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul motivelor de apel si al inscrisurilor depuse la acest termen, amână soluţionarea cauzei la 19 septembrie 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD