S* O** P***** S*
ReclamantG**** P*** C******
PârâtConstata perimata actiunea. Cu recurs in 5 zile de la pronunţare, la Trib Arges. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2015.
Hotarare 1448/2015 din 16.02.2015Dispune suspendarea cauzei potrivit art 155 ind. 1 CPC până când reclamanta va depune la dosar toate inscrisurile de care intelege să se folosească în susţinerea acţiunii , şi pentru a face dovada calităţii procesuale active. Cu recurs pe toată durata suspendării la Trib Argeş. Pronunţată in sedinţă publică, azi 25 11 2013
Incheiere suspendare din 25.11.2013Pune în vedere reclamantei, să precizeze valoarea obiectului cererii modificatoare şi să depună, până la termenul de judecată acordat, prin compartimentul registratură al instanţei, dovada achitării taxei de timbru judiciar legal datorată, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată modificată, ca insuficient timbrată. Pune în vedere reclamantei, să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, prin compartimentul registratură al instanţei, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de art. 1551 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamatei să depună la dosar dovada mandatului sau a împuternicirii speciale a Şefului Departamentului Reward &Respect-Litigii de Muncă, Livia Dumitrescu, în baza căreia a formulat cererea de renunţare la judecata cauzei. Amână judecarea cauzei la 25.11.2013, C3 civil, sala 4, ora 10.00, pentru când se va cita pârâtul Ghiţă Paul Cătălin. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 02.09.2013Menţine suspendată judecarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, până când contestatoarea va depune la dosar înscrisuri, pentru a face dovada calităţii procesuale active şi a interesului. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2013.
Incheiere suspendare din 03.06.2013Suspendă judecata cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, până când se va preciza valoarea câtimii obiectului cererii modificatoare, pentru a se timbra corespunzător şi pentru a se depune înscrisurile pentru a face dovada calităţii procesuale active. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2012.
Incheiere suspendare din 26.11.2012Modifică obiectul cererii de chemare în judecată, din întoarcere executare, în îmbogăţirea fără justă cauză şi plata nedatorată, şi va comunica un exemplar al cererii către pârâtă. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să precizeze valoarea obiectului cererii modificatoare şi să depună, până la termenul de judecată acordat, prin compartimentul registratură al instanţei, dovada achitării taxei de timbru judiciar legal datorată, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată modificată, ca insuficient timbrată. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, prin compartimentul registratură al instanţei, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de art. 155 ind.1 Cod procedură civilă.
Pune în vedere contestatoarei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură al instanţei, până la termenul de judecată acordat, dovada achitării taxei de timbru judiciar în sumă de 194,00 lei, cu chitanţa în original, şi timbrului judiciar de 0,30 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Pune în vedere contestatoarei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură al instanţei, cu cel puţin cinci zile înainte de termenul de judecată acordat, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în două exemplare, inclusiv pentru comunicare intimatei, toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de dispoziţiile art. 155 ind.1 Cod procedură civilă.