C******** R******
ReclamantC****** L***** D* A******* A L**** 1****** D** C***** P******** C****** M****
PârâtC****** J******** S****** D* A******* A L**** 1******
PârâtRespinge acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtele, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.04.2013.
Hotarare 3044/2013 din 30.04.2013Amână pronuntarea la 30.04.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2013I N S T A N Ţ A În vederea depunerii relaţiilor solicitate, D I S P U N E, Se va emite adresă către Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale, pentru a ne înainta documentaţia aferentă certificatului de moştenitor 503/994 din data de 15.02.1994 aflat la fila 20 şi în cazul în care are arhivată şi documentaţia aferentă cererii de emitere a autorizaţiei de construire a casei de locuit a reclamante, adresă însoţită de o copie de pe cererea de emitere a autorizaţiei de construire a casei de locuit a reclamantei. Amână cauza, la data de 25 aprilie 2013, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.03.2013I N S T A N Ţ A În vederea depunerii relaţiilor solicitate, D I S P U N E, Se va emite adresă către Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale, pentru a ne înainta documentaţia aferentă certificatului de moştenitor 503/994 din data de 15.02.1994 aflat la fila 20. Se va emite adresă Comisia locală a comunei Moara Liteni cu copie de pe cererea de autorizaţie de la fila 31, pentru a ne înainta un răspuns în care să ne indice felul în care s-a soluţionat această cerere şi să ne depună toată documentaţia de la această cerere şi soluţionarea ei. Amână cauza, la data de 28 martie 2013, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 21.02.2013Încuviinţează pentru toate părţile proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Se va emite adresă către O.C.P.I. pentru a ne înainta toată documentaţia aferentă întabulării în cartea funciară 30370 cu copie înscrisul de la fila 24. Se va emite adresă către Camera Notarilor Publici pentru a ne înainta documentaţia aferentă certificatului de moştenitor 503/994 din data de 15.02.1994 aflat la fila 20. Se va emite adresă Comisia locală a comunei Moara pentru a ne comunica raportat la adeverinţa nr. 948/ 24.02.2009 de la fila 7, în ce registru agricol figurează înscrise bunurile reclamantei din această adeverinţă şi să ne înainteze o copie de pe foaia registrului. Se va emite adresă către Primăria Gura Humorului cu copie de pe cererea de autorizaţie de la fila 31, pentru a ne înainta un răspuns în care să ne indice felul în care s-a soluţionat această cerere şi să ne depună toată documentaţia de la această cerere şi soluţionarea ei. Se va emite adresă Comisia locală a comunei Liteni cu copie de pe cererea de autorizaţie de la fila 31, pentru a ne înainta un răspuns în care să ne indice felul în care s-a soluţionat această cerere şi să ne depună toată documentaţia de la această cerere şi soluţionarea ei. Amână cauza, la data de 21 februarie 2013, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 31.01.2013Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar până la următorul termen de judecată să facă dovada faptului că a primit spre atribuire terenul de 1000 mp aşa cum dispune Legea nr. 18/1991. Amână cauza, la data de 31 ianuarie 2013, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtele, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 decembrie 2012.