K*** N****** P**
InculpatCondamnă pe inculpatul K.N.P. fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de: - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod pr.penală, la 8 luni închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani 8 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Cu aplicarea art. 71 alin. 5 raportat la art. 64 lit. a teza II Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de azi 20 Septembrie 2012