Z*** V*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Z.V., , cetăţean român, studii 12 clase, căsătorit, fără ocupaţie, fără loc de muncă, domiciliat în , fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 600 lei, din care 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Deneş Maria. Cu recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.09.2012.
- având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea pentru data de 19.09.2012