P**** O*****
Recurent Parte civilăV****** M*****
Intimat CondamnatÎn temeiul art.195 C.p.p. admite cererea de îndreptare a erorii materiale, strecurate în decizia penală nr.1108/R/14.12.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală, în dosarul penal nr.6776/301/2012, formulată de recurenta parte civilă P**** O*****, după cum urmează: - la pagina 5, rândul 25 se consemnează „parte civilă P**** O*****” în loc de „Vintilă Ovidiu” cum eronat s-a menţionat; - la pagina 9, rândul 3-4 se consemnează „ a declarat recurs partea civilă P**** O*****”, în loc de „condamnatul Mohd Abdel Wahab A-Al Ghafari” cum eronat s-a menţionat. Cheltuielile judiciare avansate de stat în soluţionarea acestei cereri rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.03.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.03.2013Admite recursul părţii civile Păună Ovidiu. Casează sentinţa penală atacată şi pe fond rejudecând: Revocă beneficiul suspendării sub supraveghere privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului – intimat V****** M***** prin sentinţa penală nr. 417/21.02.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. Face aplicarea art. 71 – 64 lit. a teza a II-a şi b c.p. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondurile MJ. Definitivă.
Hotarare 1108/2012 din 14.12.2012Pentru a da posibilitate recurentei-părţi civile să îşi pregătească apărarea. Pune în vedere intimatului-condamnat V****** M***** să facă dovada achitării în totalitate a prejudiciului cauzat, sau cel puţin o parte din acesta, precum şi faptul că are posibilitatea să îşi angajeze apărător ales până la termenul acordat.