Dosar 6828/111/2012 din 13.07.2012

anulare act expropriere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6828/111/2012
Data dosar:
13.07.2012
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
anulare act expropriere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.05.2014 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 2
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de către reclamant, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÎN prin COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A., COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII 255/2010 a judeţului Bihor, CONSILIUL LOCAL SUPLACU DE BARCĂU, cu sediul în Suplacu de Barcău şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR . Dispune anularea în parte a Hotărârilor nr. 145 şi 146 ambele din data de 19.04.2012 emise de Comisia de Aplicarea Legii nr. 255/2010 – Consiliul Local Suplacu de Barcău în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului şi pe cale de consecinţă: Constată că reclamantul este persoană îndreptăţită la încasarea despăgubirilor în sumă totală de 70932 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

    Hotarare 364/2014 din 19.05.2014
  • Sedinta din data de 24.02.2014 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 2
  • Amână cauza

    În vederea efectuării unei contraexpertize.

    Incheiere de sedinta din 24.02.2014
  • Sedinta din data de 09.12.2013 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 2
  • Amână cauza

    Pentru ca părţile să se pronunţe asupra raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 09.12.2013
  • Sedinta din data de 11.11.2013 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 2
  • Amână cauza

    Lipsă raport.

    Incheiere de sedinta din 11.11.2013
  • Sedinta din data de 14.10.2013 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 1. desf. conf. HC 17/2013
  • Amână cauza

    În vederea efectuării raportului de expertiză încuviinţat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2013
  • Sedinta din data de 17.06.2013 la ora 09:00

    Complet: Civil Civ. 1. desf. conf. HC 17/2013
  • Amână cauza

    În vederea efectuării raportului de expertiză încuviinţat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 17.06.2013
  • Sedinta din data de 22.04.2013 la ora 09:00

    Complet: Civil Civ. 1. desf. conf. HC 17/2013
  • Amână cauza

    În vederea efectuării raportului de expertiză încuviinţat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2013
  • Sedinta din data de 25.02.2013 la ora 09:00

    Complet: Civil Civ. 1. desf. conf. HC 17/2013
  • Amână cauza

    pentru ca părţile să indice obiectivele şi să-şi desemneze câte 1 expert în vederea efectuării rap.de expertiză solicitat în cauză, sub sancţiunea art.155 ind.1 c.pr.civilă în caz de neconformare.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2013
  • Sedinta din data de 10.12.2012 la ora 09:00

    Complet: Civil Civ. 1. desf. conf. HC 17/2013
  • Amână cauza

    în vederea efectuării rap. de expertiză încuviinţat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD