P***** I***
PetentÎn temeiul art.42 C.pr.pen., raportat la art.456 C.pr.pen, declină competenţa de soluţionare a cererii, formulată de petentul-condamnat PITICĂ ION, în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud, privind întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.35 din 10.02.2009, pronunţată de Tribunalul Mureş, rămasă definitivă prin decizia penală nr.35/A din 17.05.2010 a Curţii de Apel Tg.Mureş şi decizia penală nr.3.182 din 15.09.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în favoarea Tribunalului Alba, ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Mureş. În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare în sumă de 130 lei, rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu, se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti, repartizat Tribunalului Mureş, în favoarea Baroului Mureş Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 24 septembrie 2012.