S******** L****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul S.L., fiul lui G. şi M., născut la data de 28.09.1953 în localitatea J., jud. S., domiciliat în loc. J., str. S., nr. 6, bl. L 3-4, ap.28, jud. S., cetăţean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.71 alin.1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani şi 2 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 alin.1 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. M.M. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către stat (din care 240 lei-contravaloarea buletinului de analiză toxicologică alcoolemie şi 200 lei onorariul apărătorului din oficiu). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 ianuarie 2013.