S* O** P***** S*
ReclamantD********* V******
PârâtConstată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.10.2013.
Hotarare 8783/2013 din 31.10.2013În baza art.155 ind.1 c.pr.civ. suspendă soluţionarea cauzei până când reclamantul îşi va îndeplini obligaţiile stabilite în sarcina sa. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,12.09.2012
Incheiere suspendare din 12.09.2012Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi preciza acţiunea, sub sancţiunea prev. de art.155 ind.1 Cod procedură civilă. Pune in vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar, pentru următorul termen de judecată, dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă obiectului cererii, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată, precum şi copii ale tuturor înscrisurilor de susţinere a cererii. Face verificări asupra dosarului cu nr. 6499/109/2011, aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, cu termen de judecată la data de 05.10.2012, privind acelaşi părţi şi acelaşi obiect. Amână judecarea cauzei la data de 12.09.2012, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010 şi pentru când se reia procedura de citare cu pârâta. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 iunie 2012.