Dosar 6859/112/2012 din 03.12.2012

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6859/112/2012
Data dosar:
03.12.2012
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretentii
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2013 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 3* - Litigii de muncă şi asig. soc.
  • admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta AV împotriva pârâţilor CNAM BTA, CLB şi IPMB ca fiind întemeiată şi în consecinţă: -obligă pârâtul CNAMB să plătească reclamantei indemnizaţie de pesionare în cuantum de 4424 lei, sumă actualizată cu indicele inflaţiei începând cu data de 01.07.2010 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâtul CNAMB să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile legii nr.221/2008, pentru perioada 01.01.2010-30.06.2010, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 01.01.2010 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâţii CLB şi IPMB să aloce pârâtului CNAMB fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate de acest pârât. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 ianuarie 2013.

Flux dosar


Actualizare GRPD