S* O** P***** S*
ReclamantZ***** M***** G*******
PârâtAdmite excepţia perimării. Constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 8717/2013 din 30.10.2013În baza disp. art. 1551 din C.proc.civ. suspendă judecata cauzei până la data la care petenta îşi va îndeplini obligaţia de depunere a înscrisurilor. Cu drept de recurs pe parcursul suspendării.
Incheiere suspendare din 26.09.2012Respinge cererea formulată de apărătorul pârâtului prin care solicită să i se pună în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile cu care să facă dovada modificării acţiunii. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă cererii modificatoare în cazul în care se solicită o plată nedatorată, în cuantum de 717,82 lei, sub sancţiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 146/1997. Admite cererea formulată de apărătorul contestatoarei prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi modifica acţiunea. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.09.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2012.