S* O** P***** S*
ReclamantZ***** C******
PârâtÎn baza art. 246 c.pr.civ. ia act de renunţarea reclamantei la judecată. Cu drept de recurs. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 04.07.2013.
Incheiere finala dezinvestire din 04.07.2013Respinge cererea de repunere pe rol. Menţine măsura suspendării. Pronunţată în sedinţă publică azi, 22.11.2012.
Incheiere suspendare din 22.11.2012În baza art.155 ind.1 c.pr.civ. suspendă soluţionarea cauzei până când reclamanta îşi va îndeplini obligaţiile stabilite în sarcina sa. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,10.10.2012
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi preciza acţiunea, sub sancţiunea prev. de art.155 ind.1 Cod procedură civilă. Pune in vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar, pentru următorul termen de judecată, dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă obiectului cererii, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată, precum şi copii ale tuturor înscrisurilor de susţinere a cererii. Face verificări asupra dosarului cu nr. 10026/280/2012, aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, cu termen la data de 10.10.2012, privind acelaşi părţi şi acelaşi obiect. Amână judecarea cauzei la data de 10.10.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 iunie 2012.