S* "***** C*** S******
Reclamant ReclamantM****** L**** D**
Pârât PârâtAdmite excepţia perimării cereriide chemare în judecată, invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 598/2014 din 03.04.2014În temeiul art. 155 ind 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 06.02.2013Încuviinţează decontarea diferenţei de onorariu în sumă de 3102 lei solicitată de exp. Gavriliuc Daniela, aferentă raportului de expertiză efectuat în cauză. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să achite în contul expertului Gavriliuc Daniela suma de 3102 lei şi să depună la dosar dovada achitării. Se va comunica pârâtului un exemplar al raportului de expertiză în vederea studierii şi a formulării eventualelor obiecţiuni. Amână judecarea cauzei pentru data de 11 ianuarie 2013, ora 900, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Se va reveni cu adresă către exp. Gavriliuc Daniela în sensul celei de la fila 32 dosar pentru ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul, cauzei o notă justificativă privind cheltuielile ocazionate de efectuarea expertizei şi un exemplar al raportului de expertiză conform art. 22 din OG nr. 2/2000, pentru ca instanţă să aprecieze asupra achitării diferenţei de onorariu, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei pentru data de 11 ianuarie 2013, ora 900, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Se va efectua o adresă către exp. Gavriliuc Daniela pentru ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei o notă justificativă privind cheltuielile ocazionate de efectuarea expertizei şi raportul de expertiză, pentru ca instanţă să aprecieze asupra achitării diferenţei de onorariu. Amână judecarea cauzei pentru data de 07 decembrie 2012, ora 1100, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Se va reveni cu adresă către exp. Gavriliuc Daniela în sensul celei de la fila 21 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 12 noiembrie 2012, ora 900, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Se va reveni cu adresă către exp. Gavriliuc Daniela în sensul celei de la fila 16 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 01 octombrie 2012, ora 900, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Se va efectua o adresă către Biroul local de expertize judiciare, tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Suceava prin care se va înştiinţa că s-a revenit de la măsura restituirii către reclamantă a onorariului provizoriu achitat în contul exp. Gavriliuc Daniela cu chitanţa nr. 4471783/1 din 03.11.2010 şi chitanţa nr. 5468141/1 din 22.09.2011, astfel cum a s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 2076 din 27.10.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava. Se va efectua o adresă către exp. Gavriliuc Daniela pentru a efectua o expertiză contabilă prin care să răspundă obiectivelor propuse de reclamantă, aflate la fila 16 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 03 septembrie 2012, ora 900, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul la arhivă pentru repartizare aleatorie. Pronunţată în şedinţă publică.
Admite cererea. Trimite cauza spree repartizare aleatorie cu blocarea completelror : C2FLM; C2FULM; C2FUAs; C2FAs; C1FLM; C1FULM; C1FUAs;C1FAs;C3FULM;C3FUAs; C3FLM; C3FAs. Dată în cameră de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 09.04.2012.