B***** V*******
InculpatN****** M****
Parte vătămatăS******* J******* A****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul B***** V******* la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 181 Cod penal. În temeiul art.85 alin.1 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.175/20.12.2010 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, definitivă prin nerecurare la data de 05.01.2011. În temeiul disp. art. 36 alin.1 Cod penal corob. cu art. 33 lit.a) Cod penal şi art. 34 lit.b) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.175/20.12.2010 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În temeiul disp. art. 71 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art.86 ind.1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.86 ind.2 Cod penal, calculat de la data de 05.01.2011. În temeiul disp.art.86 ind.3 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele stabilite de consilierul de probaţiune; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Datele prevăzute la literele b), c), d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. În temeiul disp. art.71 alin.5 Cod penal suspendă pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În temeiul disp. art.359 Cod proc. penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.86 ind.4 alin.1 Cod penal privind revocarea suspendării şi executarea pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni precum şi asupra disp. art.86 ind.4 alin.2 Cod penal privind revocarea suspendării în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere. În temeiul disp.art. 14 Cod proc. pen. şi art. 346 Cod proc. pen. rap. la art. art.998 - art.999, art.1003 din vechiul Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N****** M****. Obligă inculpatul să plătească părţii civile N****** M**** despăgubiri civile în cuantum de 1000 lei, reprezentând daune morale. În temeiul disp.art. 14 Cod proc. pen. şi art. 346 Cod proc. pen. rap. la art. art.998 - art.999, art.1003 din vechiul Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* J******* A****. Obligă inculpatul să plătească părţii civile S******* J******* A**** despăgubiri civile în cuantum de 50,40 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate N****** M****. În temeiul disp. art.191 Cod proc. penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700 lei, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu potrivit delegaţiei nr.120/16.05.2012, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2013.
Hotarare 41/2013 din 29.01.2013Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 29.01.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2013Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 22.01.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2013Dispune amânarea cauzei pentru a se reveni cu adresă către S.S.G Security Sherif Group SRL pentru a comunica dacă partea civilă a fost angajată la această societate, pe ce perioadă, veniturile nete realizate lunar începând cu luna martie 2010, dacă veniturile acesteia s-au diminuat urmare a agresiunii suferite la data de 22.03.2010, în caz afirmativ cu ce sumă precum şi data încetării contractului de muncă, dacă a intervenit o astfel de situaţie. Pune în vedere părţii civile N****** M**** să precizeze cererea de constituire parte civilă cu privire la valoarea daunelor morale şi materiale solicitate şi ce reprezintă acestea. Amână judecarea cauzei la 15.01.2013. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.12.2012.
Dispune amânarea cauzei pentru a se reveni cu adresă către S.S.G Security Sherif Group SRL pentru a comunica dacă partea civilă a fost angajată la această societate, pe ce perioadă, veniturile nete realizate lunar începând cu luna martie 2010, dacă veniturile acesteia s-au diminuat urmare a agresiunii suferite la data de 22.03.2010, în caz afirmativ cu ce sumă precum şi data încetării contractului de muncă, dacă a intervenit o astfel de situaţie. Se va emite adresă către I.P.J.Argeş – Serviciul de Evidenţă Operativă şi Cazier Judiciar, în vederea verificării şi eliberării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 11.12.2012. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.11.2012.
Ia act de renunţarea părţii civile N****** M**** la audierea martorului Pârvu Dan. Încuviinţează părţii civile N****** M**** proba cu relaţii de la firma de pază S.S.G Security Sherif Group SRL pentru a comunica dacă partea civilă a fost angajată la această societate, pe ce perioadă, veniturile nete realizate lunar începând cu luna martie 2010, dacă veniturile acesteia s-au diminuat urmare a agresiunii suferite la data de 22.03.2010, în caz afirmativ cu ce sumă precum şi data încetării contractului de muncă, dacă a intervenit o astfel de situaţie. Se emite adresă către S.S.G Security Sherif Group SRL, cu sediul în comuna Glina, str. Oxigenului, nr.15, jud. Ilfov, pentru a comunica relaţiile solicitate în sensul celor menţionate anterior. Se revine cu adresă către Postul de Poliţie Leordeni. Se citează martorii din acte Stoica Constantin, Oneci Ion, cu mandat de aducere cf. disp.art.183 C.pr.pen. Se citează martorul Năstase Constantin, propus de inculpat, cf. disp.art.175 C.pr.pen. Amână judecarea cauzei la 13.11.2012. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.10.2012.
Încuviinţează inculpatului proba cu doi martori, respectiv Năstase Constantin şi Nicula Filofteia şi proba cu audierea martorilor din acte Nicolae Venera, Dumitru Cristina, Stoica Constantin şi Oneci Ion si proba cu relaţii de la Postul de Poliţie Leordeni. Se emite adresa către Postul de Poliţie Leordeni, pentru a se a se comunica, la proximul termen de judecată, dacă în anul 2009, partea vătămată a formulat plângeri în raport de vreo infracţiune de lovire săvârşită asupra sa de către inculpat. Încuviinţează părţii vătămate, proba cu înscrisuri şi proba cu audierea martorilor Pârvu Dan şi Pârvu Vasile. Prorogă discuţiile asupra utilităţii administrării probei cu relaţii de la locul de muncă al părţii vătămate, solicitată de inculpat prin apărător, la proximul termen de judecată, după ce se vor depune de către partea vătămată înscrisurile încuviinţate în probaţiune. Dispune citarea martorilor din acte Nicolae Venera, Dumitru Cristina, Stoica Constantin şi Oneci Ion, cf. disp.art.175 C.pr.pen. Se citează martorii propuşi de părţi la adresele indicate, cf. disp.art.175 C.pr.pen. Amână judecarea cauzei la 17.10.2012. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.10.2012.
Ia act că S******* J******* A**** se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50,40 lei reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate N****** M****. Dispune conceptarea şi citarea în calitate de parte civilă a Spitalului Judeţean Argeş. Se citează partea civilă Spitalul Judeţean Arges, potrivit disp.art.291 C.pr.pen. Amână judecarea cauzei la 03.10.2012. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.09.2012.
Ia act că partea vătămată se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 lei (100.000.000 lei vechi), reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul la spital, pierderea serviciului, contravaloarea zilelor de muncă plătite unor oameni care au lucrat în locul său, întrucât nu a mai putut să muncească. Dispune emiterea unei adrese către S******* J******* A****, cu o copie de pe certificatul medico-legal nr.322/20.04.2010, pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză, ca urmare a spitalizării părţii civile şi în caz afirmativ cu ce sumă şi ce reprezintă aceasta. Pune în vedere părţii civile să precizeze în scris, cheltuielile solicitate ca urmare a constituirii de parte civilă, precum şi probele pe care le solicită a fi administrate în dovedirea cererii. Amână judecarea cauzei la 05.09.2012. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.06.2012.
Încuviinţează cererea formulată de inculpat prin apărător privind acordarea unui nou termen de judecată întrucât la acest termen se află în imposibilitatea de a se prezenta. Amână judecarea cauzei la 27.06.2012. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.06.2012.
Încuviinţează cererea formulată de inculpat pentru a-şi angaja apărător ales. Pune în vedere inculpatului, ca în cazul în care îşi angajează apărător ales, să încheie contractul de asistenţă juridică cu acesta cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână judecarea cauzei la 06.06.2012. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2012