B******* R***** L*****
InculpatÎn temeiul art. 149 ind. 1 cod procedură penală Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B******* R***** L*****, fiul lui natural şi Elena, născut la 10.03.1991, în Drobeta Turnu Severin, CNP 1910310250034, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, str. Veterani, nr. 45, jud. Mehedinti, cercetat pentru săvârşirea infractiunii de furt calificat în formă continuată, prev.de art. 208 al.1-209 al.1 lit. g şi i şi al.2 lit. b Cp, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp şi art. 37 lit. a Cp, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 11.05.2012-08.06.2012, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare nr.22/11.05.2012. Mandatul se va executa potrivit art. 152 C.p.p. În baza art. 139 Cpp, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul B******* R***** L*****, prin apărătorul din oficiu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului urmând ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu – av. Băloi Ionuţ , să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2012, ora 15:30 la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.