B** F*****
CondamnatÎn baza art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite cererea formulată de condamnatul Boţ Florin, deţinut în Penitenciarul Arad şi în consecinţă: În baza art. 36, 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 44 din 7.07.2010 a Judecătoriei Gurahonţ definitivă prin decizia penală nr. 1305/R din 16.12.2010 a Curţii de Apel Timişoara cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 453 din 31.10.2011 a Tribunalului Arad definitivă prin decizia penală nr. 42/A din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 2183 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare rezultând de executat 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie, şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II, lit. a Cod penal. Scade din pedeapsa aplicată condamnatului Boţ Florin durata executată de la 5 octombrie 2012 până la zi. Anulează mandatele de executare nr. 50 din 17.12.2010 emis de Judecătoria Gurahonţ şi nr. 702/2011 din 25 iunie 2012 emis de Tribunalul Arad şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei după rămânerea definitivă a prezentei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 noiembrie 2012.