S* F********* S**
DebitorS* F********* S** P*** A************ J******* V******* S***
DebitorD*** C********
CreditorS* E*** E****** S*
CreditorS***** C*********
CreditorAdmite cererea formulată de administratorul judiciar Victoria SPRL . În temeiul art. 132 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii reorganizării debitorului S.C. FODOALTINA S.A. ca urmare a realizării planului propus de administratorul judiciar Victoria SPRL , confirmat prin încheierea nr. 3801/7.12.2012 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 7060/118/2002. În temeiul art. 137 din Legea privind procedura insolvenţei, Constată descărcat debitorul de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi valoarea prevăzută în plan. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, direcţiei regionale a finanţelor publice, oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune radierea menţiunilor efectuate în registrul comerţului în temeiul sentinţei civile de deschidere a procedurii insolvenţei nr. 888/16.07.2012 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 7060/118/2002. Definitivă. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 8.05.2015.
Hotarare 1193/2015 din 08.05.201508.05.2015 pt continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 06.02.201506.02.2015 pt continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 10.10.201410.10.2014 pt continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 06.06.201406.06.2014 pt continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 21.03.201421.03.2014 pt confirmare plan de reorganizare
Incheiere de sedinta din 06.12.20136.12.2013 pt continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 06.09.201306.09.2013 pt continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 07.06.2013T 07.06.2013 pt continuarea operatiuni de reorganizare
Incheiere de sedinta din 05.04.201305.04.2013 pt a depune raportul trimestrial
Incheiere de sedinta din 08.03.2013Confirma planul de reorganizare T 08.03.2013
Hotarare intermediara 3801/2012 din 07.12.20127.12.2012 pt continuarea procedurii
pt.continuarea procedurii prev. de legea nr.85/2006
Înch. 888: În temeiul art. 32 Lg. 85/2006: deschide procedura generală. Desemnează administrator judiciar pe Victoria SPRL. T: 07.09.2012, F10