D**** A***** S*****
ReclamantI*** P*** J** M**** - S******* P*** R**** L***
PârâtRespinge excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocate de pârâtă prin întâmpinare; Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D**** A***** S***** (cu dom.) în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului judeţului Mureş – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (cu sed.).
Hotarare 2421/2013 din 11.06.2013pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2013citarea reclamantului cu un ex din întâmpinare si cu mentiunea de a de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4lei, timbru judiciar de 0,30 lei,sub sanctiunea anulării ca netimbrat, totodată cu mentiunea de a depune la dosar traducerea legalizată a certificatului de înmatriculare al autoturismului dintr-un stat membru UE, înscris existent în limba străină la dosar fila 7, sub sanctiunea suspendării
Incheiere de sedinta din 08.05.2013