B***** V* A******* V*****
InculpatS.P. nr. 714/2012 Condamnă pe inculpatul B.A.V. pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. şi aplic. art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. Condamnă pe inculpatul B.A.V. pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. şi aplic. art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. b Cod penal constată că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs ideal, motiv pentru care, în baza art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a C.pen., raportat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1391/24.11.2009 a Judecătoriei Bistriţa, din a cărei executare inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 02.11.2010 cu un rest de 226 zile închisoare. În baza art. 61 C.pen. revocă beneficiul liberării condiţionate acordat inculpatului B.A.V. iar potrivit prev. art. 61 alin. 1 teza finală contopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 226 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C.penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.penal pentru toată durata executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.05.2012.
amână pronunţarea pentru data de 24 mai 2012.
amână pronunţarea pentru data de 17 mai 2012
cerere formulată de apărătorul inculpatului pentru studiul dosarului şi pregătirea apărării.
cerere de amânare formulată de inculpat pentru angajare apărător