Dosar 7159/285/2011 din 04.07.2012

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7159/285/2011
Data dosar:
04.07.2012
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C4R PEN
  • cu casare

    Admite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** R****** împotriva sentinţei penale nr. 297/11.04.2012 a Judecătoriei Rădăuţi. Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul Ursachi Dumitru, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin.(3), comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, modif. prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, art. 74 alin.(1) lit. a), 76 alin.(1) lit. c) Cod penal, la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 alin.(1) lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Menţine dispoziţia de suspendare condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii şi majorează termenul de încercare de la 3(trei) ani la 4( patru) ani, conform art. 82 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Trofin Marius Daniel, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin.(3), comb. cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, modif. prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, art. 74 alin.(1) lit. a), 76 alin.(1) lit. c) Cod penal, la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 alin.(1) lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Menţine dispoziţia de suspendare condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii şi majorează termenul de încercare de la 3(trei) ani la 4( patru) ani, conform art. 82 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.11.2012.

  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C4R PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 12 noiembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 noiembrie 2012.

  • Sedinta din data de 29.10.2012 la ora 8:30

    Complet: C4R PEN
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 05.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2012.

  • Sedinta din data de 12.09.2012 la ora 10:30

    Complet: C4R PEN
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD