C*** V*****
ReclamantC*** I****
ReclamantP******* N******* L* C** A* A**** L***
PârâtP******* M****** D******
PârâtP***** M****
PârâtAdmite cererea de indreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 3633/2014 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. 7162/221/2014, formulată de către petentii C*** V***** şi C*** I****. Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul sentinţei civile nr. 3633/2014, în sensul că, suma corectă acordată cu titlu de cheltuieli de judecată este 2751,14 lei, în loc de 1551,14 lei. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 12.11.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.11.2015Pt emitere adresa,
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de către reclamanţii Căta Vasile şi Căta Ioanaîn contradictoriu cu pârâtul Pîclişan NicolaeObligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma totală de 1600 euro, în echivalentul în lei de la data plăţii, cu titlu de despăgubiri reprezentând prejudiciu produs prin lipsa de folosinţă a imobilului situat în Simeria Veche, înscris în CF nr.997/1 Simeria Veche, pentru perioada 1.07.2010-20.09.2012, sumă în lei ce va fi reactualizată în raport cu rata inflaţiei, la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâtul Pîclişan Nicolae. Respinge acţiunea reclamanţilor Căta Vasile şi Căta Ioana în contradictoriu cu pârtâtele Pîclişan Mihaela Daniela, cu ultimul domiciliu cunoscut în Simeria Veche, nr.127, jud. Hunedoara, citată prin publicitate şi cu P***** M****, domiciliată în Timişoara, str. I. Ionescu de la Brad, bl.23, sc.A, ap.11, jud. Timiş. Obligă pârâtul să plătească reclamanilor suma de 1551,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 29.12.2014. PREŞEDINTE, ,
Hotarare 3633/2014 din 29.12.2014Amana pronunţarea la 29.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2014Pentru studiul răspunsului la obiecţiuni şi comunicarea acestora şi cu pârâta P***** M****, cu menţiunea să-şi exprime punctul de vedere cu privire la acestea, Urmează a menţine dispoziţiile încheierii anterioare şi a pune în vedere reclamanţilor prin reprezentant să întreprindă demersuri în sensul citării pârâtei P******* M****** D****** prin publicitate într-un ziar de largă răspândire naţională cu cel puţin 15 zile înainte de următorul termen de judecată şi să depună dovada la dosar.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Faţă de lipsa răspunsului la obiecţiunile formulate de instanţă, urmează a reveni cu adresă către d-na expert Kocsis Mihaela pentru a-l depune la dosar, cu menţiunea că în caz contrar instanţa va proceda la aplicarea unei amenzi Urmează a menţine dispoziţiile încheierii anterioare şi a pune în vedere reclamanţilor prin reprezentant să întreprindă demersuri în sensul citării pârâtei P******* M****** D****** prin publicitate într-un ziar de largă răspândire naţională cu cel puţin 15 zile înainte de următorul termen de judecată şi să depună dovada la dosar.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014PENTRU A SE COMUNICA RAPORTUL DE EVALUARE DIN DOS EXECUŢIONAL 73/2006
Incheiere de sedinta din 25.09.2014pt studiu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 18.09.2014Pt a se lua cunostinta de inscrisurile depuse la dosar,
Incheiere de sedinta din 24.07.2014fata de lipsa raspunsului la obiectiunile formulate din oficiu de instanţa
Incheiere de sedinta din 12.06.2014Menţine dispoziţiile încheierii anterioare în sensul că pune în vedere reclamanţilor prin reprezentant să întreprindă demersuri în sensul indicării numelui corect al pârâtului Pâclişan sau Pîclişan precum şi să depună dovada citării prin publicitate, într-un ziar de largă răspândire a pârâtei Pâclişa Mihaela Daniela. Revine cu adresă la d-na expert Kocsis Mihaela pentru a completa raportul de expertiză întocmit în cauză în sensul a se stabili lipsa de folosinţă a imobilului în litigiu în perioada 01.07.2010-iulie 2012, luînd în considerare valoarea de achiziţie a imobilului, de 24.034 euro (echivalentul în euro a sumei de 105.000 lei, la cursul BNR din data de 30.06.2010 de 1Euro=4.3688 lei), la data când imobilul a fost adjudecat de reclamanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.06.2014
Incheiere de sedinta din 08.05.2014lipsa rasp obiectiuni
Incheiere de sedinta din 06.03.2014fata de lipsa raspuns obiectiuni
Incheiere de sedinta din 13.02.2014fata de lipsa rasp la obiectiuni
Incheiere de sedinta din 16.01.2014]N VEDEREA COMUNICARII RASPUNSULUI LA OBIECTIUNI
Incheiere de sedinta din 12.12.2013în vederea realizării celor dispuse
Incheiere de sedinta din 21.11.2013Pentru emiterea unei adrese.
Incheiere de sedinta din 31.10.2013în vederea efectuării adresele dispuse
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Ca urmare a transferului titularului completului C6 Civil, dna judecător Bratu Monica Nicoleta la Judecătoria Sector 1Bucureşti , Văzând procesul - verbal încheiat la data de 28.08.2013, la sediul Judecătoriei Deva, cu ocazia repartizării cauzelor provenite de la acest complet de judecată, în baza disp. art. 99 al. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti,
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 04.07.2013pentru a se reveni cu adresă către expert
Incheiere de sedinta din 06.06.2013Pt.citare părti,pt.efectuare adresa la expert;
Incheiere de sedinta din 25.04.2013Pt emitere adrese
Incheiere de sedinta din 14.03.2013Lipsa procedura parat
Incheiere de sedinta din 31.01.2013Faţă de cererea de amânare formulată de pârâtul P.N.