A****** J******** P***** O******* F***** D* M**** B*******
ReclamantM******* E****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 305 lei, reprezentând premiu de 5% încasat necuvenit în luna decembrie 2008. Respinge restul pretenţiilor, ca nefondate. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.03.2013.
Hotarare 861/2013 din 13.03.2013Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, dispune comunicarea către pârât a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013Pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosarul cauzei Decizia nr. 17/2009 la care a făcut referire şi să formuleze precizări cu privire la temeiul în baza căruia au fost acordate acele premii de 5%, respectiv la incidenţa Legii nr. 84/2012. Consideră necesar şi dispune ataşarea la prezenta cauză a dosarului nr. 5215/40/2009 al Tribunalului Botoşani.