U******** I*****
ReclamantU******** G****** A********
PârâtU******** G*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Admite acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta U******** I***** în contradictoriu cu pârâţii U******** G****** A******** şi U******** G*******. Constată inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 864/17.09.2010 încheiat între cei doi pârâţi. Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 1016 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar către Statul Român. Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă constând în onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2013. - EROARE. SOLUŢIE CORECTĂ:Respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Admite acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta U******** I***** în contradictoriu cu pârâţii U******** G****** A******** şi U******** G*******. Constată inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 864/17.09.2010 încheiat între cei doi pârâţi. Obligă pârâţii la plata sumei de 1016 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar către Statul Român. Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă constând în onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2013.
Hotarare 7628/2013 din 29.05.2013Amana pronuntarea la data de 29.05.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2013Amana pronuntarea la data de 22.05.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.05.2013Amana pronuntarea la data de 15.05.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2013În baza art. 151 C.pr.civ, repune pe rol cauza, pentru lămuriri suplimentare. Acordă termen la data de 8.05.2013, cu citarea părţilor. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.03.2013.
Incheiere de sedinta din 29.03.2013Amana pronuntarea la data de 29.03.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2013Amana pronuntarea la data de 27.03.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2013Amana pronuntarea la data de 20.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2013Pentru depunere precizări.
Incheiere de sedinta din 23.01.2013Pentru emitere adresă către Arhiva Civilă a Judecătoriei Constanţa, administrare probe.
Pentru soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare
Respinge cererea de reexaminare împotriva încheierii de respingere a ajutorului public judiciar ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.07.2012.
Pentru depunere inscrisuri, solutionarea cererii de reexaminare a incheierii de solutionare a ajutorului public judiciar.
Pe fond: Pentru depunere inscrisuri. Camera de consiliu:Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta U******** I*****, privind acordarea ajutorului public judiciar. Se va cita reclamanta cu menţiunea de a achita taxa de timbru de 1011 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Cu cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare.