G******* G******
Reclamant ReclamantB*** D****
Pârât PârâtS**** L*****
Pârât PârâtD** A***** R***
MartorA***** D*****
MartorÎncuviinţează probele cu înscrisuri, şi proba cu interogatoriile reclamantului şi pârâţilor Amână judecarea cauzei la termenul din data de 18.10.2012 ora 12,00, termen în cunoştinţa, în conformitate cu art. 153 al.1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, reclamantului şi pârâtului Pune în vedere reclamantului să depună copia contractului de vânzare în copie certificată pentru conformitate cu originalul şi să precizeze stadiul dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru a afla stadiul dosarului. Citează reclamantul şi pârâţii cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu. Cita martorii Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiză grafologică Pronunţată în şedinţa publică din 20.09.2012.
Amână cauza la 20,09,2012
Admite declaraţia de incompatibilitate în soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 7204/325/2009*formulată de d-na judecător Diana Busca. Trimite cauza conducerii instanţei în vederea desemnării completului în măsură să soluţioneze pricina. Nu este supusă nici unei căi de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.04.2012 .