S* O** P***** S*
ReclamantD**** V*******
PârâtAdmite excepţia. Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată având ca obiect cerere în anulare formulată de reclamantul OMV PETROM SA în contradictoriu cu pârâtul D**** V*******. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.05.2013.
Hotarare 4574/2013 din 20.05.2013Ia act că reclamanta, prin apărător, formulează cerere modificatoare în sensul că înţelege să învestească instanţa cu o cerere întemeiată pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză. Reţine în sarcina reclamantei, prin reprezentant convenţional, obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii modificată, în sumă de 474,42 lei şi timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii prev. de art. 20 al.2,3 din Legea nr. 146/1997, precum şi obligaţia de a se conforma tuturor dispoziţiilor art. 112 C.pr.civ. sub sancţiunea disp. art. 1551 C.pr.civ. Faţă de lipsa de procedură reţine în sarcina reclamantei, prin reprezentantul convenţional, sa facă dovada domiciliului actual al pârâtului sau dovada demersurilor întreprinse în vederea identificării acestui domiciliu, sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de art. 155 1 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 20.05.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2013
Incheiere de sedinta din 11.03.2013