P******** D* P* L**** J********** R******
RecurentAdmite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi inculpatul Gheorghiţă Dumitru împotriva sentinţei penale nr.203 din data de 08.03.2012 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. 720/285/2012. Casează în parte s.p. mai sus-menţionată şi în rejudecare: Înlătură din s.p. dispoziţia de aplicare a art.63/1 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gheorghiţă Dumitru pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/litru alcool pur în sânge, prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, art.74 alin.1 lit.a, c, art.76 alin.1 lit.e Cod penal la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare (în loc de 4000 lei amendă penală). Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.71 şi 64 alin.1 lit.a teza II şi b Cod penal. În temeiul art.81, 82 şi 71 alin.5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale, cât şi a celor accesorii aplicate, pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat. În temeiul art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra art.83 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.06.2012.