S****** R***** - A********
InculpatCondamnă pe inculpatul STANCIU RĂZVAN ALEXANDRU, în prezent deţinut în Penitenciarul Leoben- Austria, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 86 alin. 1 OUG nr. 195/2002, republicată (faptă incriminată la art. 335 alin. 1 din N.C.pen.), cu aplicarea art. 5 alin. 1 N.C.pen., cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod proc.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a ?i lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a N.C.pen. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 537/ 21.09.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9284/314/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 12.10.2011. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod pen. 1969 rap. la art. 110 Cod pen. 1969 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni, cu termen de încercare de 2 ani, pronunţată prin sentinţa penală nr. 537/ 21.09.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9284/314/2010, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 12.10.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 537/21.09.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9284/314/2010 în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod pen. 1969, cu aplic. art. 99 alin. 3 Cod pen. 1969; 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 OUG 195/2002, cu aplic. art. 99 alin. 3 Cod pen. 1969. În temeiul art. 36 alin. 1 cu referire la art. 33 lit. a şi b şi art. 34 lit. b Cod pen. 1969 contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, pedeapsă aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a ?i lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a N.C.pen. Constată că în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 409/2012 din 18.07.2012 emis în baza sentinţei penale nr. 335/ 13.06.2012 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 11377/314/2011, casată în totalitate prin decizia penală nr. 761/ 13.08.2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, inculpatul a fost deţinut din data de 18.07.2012 până la data de 13.08.2012, perioada pe care o deduce din durata pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză. În temeiul art. 398 Cod proc.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod proc.pen obligă pe inculpatul Stanciu Răzvan Alexandru la plata către stat a sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 250 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 septembrie 2014.
Hotarare 335/2014 din 08.09.2014Amână pronunţarea la data de 08.09.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.09.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2014În temeiul art. 346 alin. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3661/P/2009 din data 31.10.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul STANCIU RĂZVAN ALEXANDRU, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” – art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Stanciu Răzvan Alexandru şi fixează termen de judecată în data de 03.09.2014, complet C20, pentru când se anunţă apărătorul ales al acestuia. În baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Stanciu Răzvan Alexandru. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.07.2014.
Incheiere camera preliminara din 14.07.2014Se va emite adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Suceava pentru avansarea sumei de 100,68 lei din fondul Ministerului Justiţiei în contul traducătorului Liţu Mihaela Delia. Trimite prezenta cauză la judecătorul de cameră preliminară CCP 20 pentru dispunerea măsurilor. Disjunge cererea privind recunoaşterea hotărârii străine pronunţată în dosarul nr. 162 Hv 166/11 m din data de 02 ianuarie 2012 a Tribunalului pentru probleme penale Viena şi se va forma un nou doar care va avea ca şi obiect ,,recunoaşterea hotărârii străine” cu termen de judecată la data de 28.05.2014, la prezentul complet de judecată, C20, urmând a fi efectuate copii de pe actele necesare din prezentul dosar şi ataşate la dosarul nou format. Pune în vedere apărătoarei inculpatului să ia legătura cu acesta pentru a trimite la dosar un înscris în care să precizeze dacă acesta înţelege să fie judecat în lipsă, raportat la dispoziţiile art. 364 alin. 4 din Noul Cod de procedură penală. Se va emite adresă inculpatului Stanciu Răzvan Alexandru pentru a preciza care este poziţia sa, în sensul că dacă acesta înţelege să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat în proces de apărător ales, raportat la dispoziţiile art. 364 alin. 4 din Noul Cod de procedură penală. Se va emite adresă inculpatului Stanciu Răzvan Alexandru şi prin intermediul persoanei responsabile cu corespondenţa din cadrul Penitenciarului Leoben, respectiv Maria Christina Osabal Wolff, prin e-mail. Se va cita inculpatul Stanciu Răzvan Alexandru. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.04.2014.
Incheiere de sedinta din 30.04.2014Acordă termen de judecată la data de 30.04.2014, pentru când se va cita inculpatul. Se va emite adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Suceava pentru avansarea sumei de 134,24 lei din fondul Ministerului Justiţiei în contul traducătorului Anton Mihaela Delia. Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru a înainta fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului Stanciu Răzvan Alexandru. Se vor emite adrese inculpatului şi Judecătoriei din Viena prin care se va solicita să ni se precizeze care este poziţia inculpatului, în sensul că dacă acesta înţelege să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat în proces de avocatul ales. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.03.2014.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014Acordă termen de judecată la data de 12.03.2014, pentru când se va cita inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.02.2014.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Amână judecata cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.02.2014, pentru când se va cita inculpatul la Închisoarea Leoben din Austria, prin poştă, cu scrisoare recomandată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.12.2013.
Incheiere de sedinta din 11.12.2013Acordă termen de judecată la data de 11.12.2013, pentru când se va cita inculpatul la Închisoarea Leoben din Austria, prin poştă, cu scrisoare recomandată. În baza art. 189 C.p.p., având în vedere cererea traducătorului de aprobare a decontului pentru suma de 67,12lei, instanţa dispune avansarea acestei sume către doamna Anton Mihaela Delia, în acest sens urmând a se face adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.10.2013.
Incheiere de sedinta din 30.10.2013Acordă termen de judecată la data de 11.09.2013, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Pune în vedere apărătoarei inculpatului să depună la dosar traducerea înscrisului depus la dosar şi să indice locul unde se află în prezent inculpatul. În baza art. 189 C.p.p., având în vedere cererea traducătorului de aprobare a decontului pentru suma de 100,68 lei, instanţa dispune avansarea acestei sume către doamna Anton Mihaela Delia, în acest sens urmând a se face adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.09.2013.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013Acordă termen de judecată la data de 11.09.2013, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va emite adresă către traducător Anton Mihaela Delia pentru a traduce adresa ce se va înainta Tribunalului Pentru Probleme Penale Viena şi cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală. În baza art. 189 C.p.p., având în vedere cererea traducătorului de aprobare a decontului pentru suma de 167,8 lei, instanţa dispune avansarea acestei sume către doamna Anton Mihaela Delia, în acest sens urmând a se face adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.06.2013.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013Acordă termen de judecată la data de 12.062013, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va emite adresă către Compartimentul executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a înainta copiile sentinţelor penale nr. 537 din 21.09.2011 şi nr. 737 din 30.11.2011 cu menţiuni privind rămânerea definitivă. Se va emite adresă către traducător Anton Mihaela Delia pentru a traduce Hotărârea Tribunalului Pentru Probleme Penale Viena. În baza art. 189 C.p.p., având în vedere cererea traducătorului de aprobare a decontului pentru suma de 134,24 lei, instanţa dispune avansarea acestei sume către doamna Anton Mihaela Delia, în acest sens urmând a se face adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Suceava. Se va reveni cu adresă către Ministerul Justiţiei, în sensul filei 57 dosar. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.04.2013.
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Acordă termen de judecată la data de 24.04.2013, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Admite cererea formulată de apărătoarea inculpatului în sensul celor de mai sus. Se va emite adresă către autorităţile judiciare germane astfel cum s-a menţionat. Cererea va fi tradusă în limba germană de un traducător autorizat şi înaintată la Ministerul Justiţiei pentru comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.03.2013.
Incheiere de sedinta din 13.03.2013I N S T A N Ţ A Având în vedere cererea formulată de apărătoarea inculpatului, respectiv de a depune la dosar sentinţa Tribunalului Viena nr. 162 Hv 166/11 m, D I S P U N E: Acordă termen de judecată la data de 13.03.2013, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Admite cererea formulată de apărătoarea inculpatului în sensul celor de mai sus. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.01.2013.
Incheiere de sedinta din 30.01.2013I N S T A N Ţ A Având în vedere cererea formulată de apărătoarea inculpatului, respectiv de a se prezenta inculpatul, În conformitate cu disp. art. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România , D I S P U N E: Acordă termen de judecată la data de 30.01.2013, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Admite cererea formulată de av. Motan Larisa cu privire la acordarea onorariului din oficiu. Dispune înaintarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 50 lei conform delegaţiei nr.2611/18.09.2012 pentru asistenţa juridică acordată inculpatului Stanciu Răzvan Alexandru de d-na av. Motan Larisa , în fondul Baroului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28.11.2012.
I N S T A N Ţ A Pentru a se cita inculpatul din prezenta cauză cu mandat de aducere, D I S P U N E: Acordă termen de judecată la data de 28.11.2012, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.10.2012.
În temeiul la art. 47 alin.1 Cpp admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Bivol Mihaela de la soluţionarea dosarului 7227/314/2012 al Judecătoriei Suceava. Conform art.98 alin.3 din Hotărârea CSM nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti trimite cauza la Registratura Judecătoriei Suceava în vederea unei noi repartizări a dosarului între C2 şi C20, cu indisponibilizarea lui C6. Fără cale de atac. Verificată în şedinţă secretă şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2012.