M***** M***** R****
Apelant InculpatP**** P****
Intimat Parte vătămatăS******* C***** D* U****** B******* - A*****
Intimat Parte civilăM***** D******
Intimat Parte responsabilă civilmenteR******* M******
Intimat Parte responsabilă civilmenteDp.327/A - Admite apelul declarat de inculpatul M***** M***** R**** împotriva sentinţei penale nr. 28/20.09.2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului M***** M***** R**** în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 80 C.p., menţinând pedepsele de câte 5 ani închisoare, aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 20 C.p. rap. la art. 174-175 lit. i şi art. 176 lit. d C.p. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.p., respectiv de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c şi alin. 21 lit. b C.p. cu aplicarea art. 99 şi urm. C.p. Înlătură sporul de 6 luni închisoare aplicat inculpatului M***** M***** R**** şi dispune ca, în urma contopirii pedepselor, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului, în solidar cu părţile responsabile civilmente M***** D****** şi R******* M******, la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor de spitalizare acordate Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” – Bucureşti. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Respinge cererea inculpatului M***** M***** R**** de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C.p.p. privind procedura simplificată de judecată. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului M***** M***** R**** şi deduce prevenţia de la data de 03.11.2011 la zi. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi.