A***** I***
ReclamantS*** D* M**** " C** M***** S* B********
PârâtS*** D* M**** " C** M***** S* - S******** M******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei. Respinge ca prescrisă acţiunea în ceea ce priveşte perioada august-28.11.2009. Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei întemeiată pe art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii. Admite acţiunea. Obligă pârâtele să-i achite reclamantului pentru perioada mai 2009-31 decembrie 2010, diferenţa de salariu dintre salariul la care aveau dreptul, calculat în funcţie de salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei prevăzut de art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramură Transporturi valabil pentru anii 2008-2010 şi salariile efectiv primite. Obligă pârâtele să-i plătească reclamantului salariul suplimentar pe anul 2010. Definitivă şi executori. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.04.2013.
Hotarare 630/2013 din 10.04.2013Apreciază ca fiind întemeiată cererea de amânare, pe care o va admite . Cu privire la fişele de salarizare solicitate de către apărătorul reclamantului, consideră că acestea nu sunt utile soluţionării cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, DISPUNE Admite cererea de amânare pentru pregătirea apărării formulată de apărătorul reclamantului. Amână judecarea cauzei la cererea părţilor la data de 10 aprilie 2013 ora 12,00 C.4 LM2 pentru când reclamantul are cunoştinţă de termen. Se va relua procedura de citare cu pârâtele.
Incheiere de sedinta din 27.02.2013