F***** I** S*****
InculpatM****** N******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** S** I*** C** N** S******
Parte civilă1. În temeiul art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin.1 lit. e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul FLOREA ION SABIAN, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 pronunţată de Judecătoria Suceava definitivă prin neapelare la data de 03.09.2010, şi adiţionează pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. 2. În temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul FLOREA ION SABIAN, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 pronunţată de Judecătoria Suceava definitivă prin neapelare la data de 03.09.2010, şi adiţionează pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare la pedeapsa de 2 luni închisoare stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit.a Cod penal, constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin: - sentinţa penală nr. 651/26.10.2011 pronunţată Judecătoria Suceava în dosarul nr. 8582/314/2011, definitivă prin nerecurare la data de 29.11.2011, (pedeapsa indivizibilă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a şi i Cod penal, cu aplic. art. 74 alin.1 lit. c şi art. 76 alin.1 lit. c Cod penal). - sentinţa penală nr. 717/23.11.2011 pronunţată Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9656/314/2011, definitivă prin nerecurare la data de 10.01.2012, (pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b şi c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 99 alin. 3 şi art. 109 Cod penal); - sentinţa penală nr. 161/12.03.2012 pronunţată Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5518/314/2011, definitivă prin decizia penală nr. 672/05.07.2012 a Curţii de Apel Suceava (2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin.1 Cod penal; 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin.1 Cod penal). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 717/23.11.2011 pronunţată Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9656/314/2011, definitivă prin nerecurare la data de 10.01.2012, în pedepsele componente astfel: - 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b şi c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 99 alin. 3 şi art. 109 Cod penal); - 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 a Judecătoriei Suceava; - 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 18/10.01.2010 a Judecătoriei Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 161/12.03.2012 pronunţată Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5518/314/2011, definitivă prin decizia penală nr. 672/05.07.2012 a Curţii de Apel Suceava, astfel: - 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin.1 Cod penal; - 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin.1 Cod penal; - 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 18/10.01.2010 a Judecătoriei Suceava; - 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 a Judecătoriei Suceava. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 alin.1 lit. b şi art. 36 alin.1 Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin sentinţele penale menţionate anterior, respectiv: pedeapsa indivizibilă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a şi i Cod penal, cu aplic. art. 74 alin.1 lit. c şi art. 76 alin.1 lit. c Cod penal; pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b şi c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 99 alin. 3 şi art. 109 Cod penal; 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin.1 Cod penal; 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă perioada deja executată de la data de 30.11.2011 la zi. În temeiul art. 35 alin. 1 Cod penal, menţine măsura confiscării speciale dispusă prin sentinţa penală nr. 717/23.11.2011 pronunţată Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9656/314/2011, definitivă prin nerecurare la data de 10.01.2012, Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 194/2012 din data de 05.07.2012 emis în baza sentinţei penale nr. 161/12.03.2012 pronunţată Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5518/314/2011, definitivă prin decizia penală nr. 672/05.07.2012 a Curţii de Apel Suceava, şi dispune emiterea unui nou mandat la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, precum şi art. 998 Cod Civil rap. la art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, admite acţiunea părţii civile SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA. Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 165,71 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând cheltuielile efectuate pentru consulturile şi investigaţiile efectuate în U.P.U. pentru persoana vătămată M****** N******. Ia act că partea vătămată M****** N****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care: - suma de 400 lei pentru faza de urmărire penală, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av. Stranciug Bogdan, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 169/20.01.2012, se avansează din fondul Ministerului Public în contul Baroului Bacău; - suma de 700 lei pentru faza de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, av. Pîrlac Ana, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2620/18.09.2012, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru partea vătămată şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2013.
Hotarare 138/2013 din 04.03.2013Amână pronunţarea pentru data de 4 martie 2013. pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2013Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18 februarie 2013, ora 8:30, pentru când: - Inculpatul F***** I** S***** va fi citat la Penitenciarul Botoşani; - Se citează partea vătămată M****** N******, cu mandat de aducere la adresa cunoscută, precum şi prin afişarea citaţiei la uşa instanţei; - Partea civilă Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava are termen în cunoştinţă; - Se emite adresă către D.E.I.P. Suceava, astfel cum s-a menţionat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.01.2013.
Incheiere de sedinta din 21.01.2013Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 21 ianuarie 2013, ora 8:30, pentru când: - Inculpatul F***** I** S***** va fi citat la Penitenciarul Botoşani; - Se citează partea vătămată M****** N****** cu mandat de aducere; - Se citează partea civilă Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.11.2012.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală şi art. 4 rap. la art. 2 alin.1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, dispune avansarea sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat în faza de urmărire penală, av. Grădinariu Aida, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2366/09.08.2012, fila 37 ds.u.p., din fondul Ministerului Public către Baroul Suceava. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 26.11.2012, ora 8:30, pentru când: - Inculpatul F***** I** S***** va fi citat în Penitenciarul Botoşani; - Se citează partea vătămată; - Se emit cele două adrese către Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava şi din cadrul Judecătoriei Bacău în sensul anterior menţionat; - Se emite adresa către Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.10.2012.