M****** I**
InculpatM**** S******
InculpatM***** G*******
InculpatÎn baza art. 1491 alin. 9 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Giurgiu, privind arestarea preventivă a inculpaţilor M***** G*******, M**** S****** ŞI M****** I**. În baza art. 1491 alin. 10 din Codul de procedură penală, raportat la art. 146 şi art. 148 lit. f din acelaşi cod, dispune arestarea preventivă a inculpatului M***** G******* - , pe o durată de 29 zile, începând cu data de 21 martie 2012 şi până la data de 18 aprilie 2012 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările şi completările ulterioare, art. 271 din Legea nr. 86/2006, Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare. În baza art. 1491 alin. 10 din Codul de procedură penală, raportat la art. 146 şi art. 148 lit. b şi f din acelaşi cod, dispune arestarea preventivă a inculpatului M**** S****** – pe o durată de 29 zile, începând cu data de 21 martie 2012 şi până la data de 18 aprilie 2012 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de - art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările şi completările ulterioare, - art. 271 din Legea nr. 86/2006, Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare şi - art. 41 alin. 2 din Codul penal. În baza art. 1491 alin. 10 din Codul de procedură penală, raportat la art. 146 şi art. 148 lit. f din acelaşi cod, dispune arestarea preventivă a inculpatului M****** I** , pe o durată de 29 zile, începând cu data de 21 martie 2012 şi până la data de 18 aprilie 2012 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de - art.7 din Legea nr.39/2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările şi completările ulterioare, - art. 271 din Legea nr. 86/2006, Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, - art. 37 alin.1 şi 3 din Legea nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, cu aplic art. 33 lit. a din Codul penal. Măsura se comunică locului de deţinere şi inculpatului. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare.
Incheiere masuri preventive faza de UP 7/2012 din 21.03.2012