P** L******
PetentM*** V*****
IntimatADMITE CEREREA
amână pronunţarea pentru data de 02.10.2012
În baza art.278/1 alin.8 lit.b C.pr.pen., Admite plângerea completată formulata de petenta P** L****** împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 16.01.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, dosar nr.349/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul M*** V*****, cercetat sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal, soluţie ce a fost infirmată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin Ordonanţa din 28.02.2012 din dosar nr.75/II/2/2012, prin care s-a admis plângerea formulata de petentă şi apoi confirmată de rezoluţia din data de 26.03.2012 de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosar nr.253/II/2/2012, prin admiterea plângerii formulate de făptuitorul M*** V***** împotriva Ordonanţei prim-procurorului de pe lîngă Tribualul Cluj şi în consecinţă. Dispune desfiinţarea Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 16.01.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, dosar nr.349/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul M*** V*****, domiciliat în Cluj-Napoca, str. Laterală nr.6A, jud. Cluj, cercetat sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal si trimiterea cauzei la procuror in vederea completării cercetărilor faţă de făptuitorul M*** V*****, domiciliat în Cluj-Napoca, str. Laterală nr.6A, jud. Cluj, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal Organul de ancheta penala va proceda la : - clarificarea aspectelor cuprinse în plângerea petentei legat de competenţa organului de cercetare care au instrumentat cauza - audierea martorului Fărcaş Ilie, legat de hidrobicicletă şi eventualele alte incidente tehnice avute a respectiva ambarcaţiune, precum şi faptul dacă acea ambarcaţiune era oferită spre folosinţă persoanelor care închiriau cabana sau dacă era folosită în alte situaţii. - clarificare cu Căpitănia port Dej, a situaţiei juridice a acelei ambarcaţiuni şi stabilirea caracteristicilor tehnice a hidrobiciletei respective, a numărului de locuri, a condiţiilor de autorizare de funcţionare, etc. - recuperarea în limita posibilităţilor tehnice a hidrobicicletei de pe fundul lacului Beliş. - efectuarea unei expertize tehnice privind starea acesteia şi stabilirea cauzelor scufundării acesteia în data de 24.04.2010. - reaudierea amănunţită a martorului Pop Cătălin privind condiţiile în care s-a produs scufundarea hidrobicicletei, dacă anterior scufundării au existat infiltraţii de apă în ambarcaţiune, dacă înclinarea ambarcaţiunii s-a datorat schimbării de locuri între cei trei, sau altor cauze, dacă anterior incidentului s-au consumat băuturi alcoolice şi în ce cantitate, dacă erau în stare de ebrietate, dacă a existat vreun incident între cei trei pe lac sau anterior, dacă la punerea pe apă a hidrobiciletei s-au efectuat operaţiuni de înlăturare a unor părţi componente ale ambarcaţiunii, bucată de lemn ce eventual a fost montată sub acesta, etc - reaudierea persoanelor care au folosit hidrobicicleta privind existenţa unor probleme tehnice şi a infiltraţiei de apă în interiorul ambarcaţiunii.. - organul de anchetă penală se va pronunţa prin referat asupra tuturor aspectele cuprinse în plângerea petentei şi va administra şi alte probe necesare aflării adevărului sau cele ce vor fi solicitate de petentă şi care sunt oportune cauzei. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Obligă pe făptuitorul M*** V***** să plătească petentei P** L****** suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publica din data de 04.07.2012
Hotarare 140/2012 din 04.07.2012AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 04.07.2012
pentru a da posibilitatea intimatului să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar pentru acest termen de judecată.
Acordarea unui nou termen de judecată la data de 01.06.2012, pentru a da posibilitatea părţilor să-şi angajeze apărător.