D********* D******
CondamnatAdmite cererea formulată de condamnata Dumitrache (Caraiman) Daniela. În baza art. 86 ind. 6 Cod penal constată intervenită reabilitarea de drept a condamnatei Dumitrache (Caraiman) Daniela faţă de: - pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 132/04.02.2009 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 25.11.2010, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (pedeapsă rezultată în urma contopirii cu pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost anulată, aplicată condamnatei prin sentinţa penală nr. 2249/15.10.2004 a Judecătoriei Vaslui şi cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost anulată, aplicată condamnatei prin sentinţa penală nr. 308/30.06.2006 a Tribunalului Constanţa şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost anulată, aplicată condamnatei prin sentinţa penală nr. 184/25.01.2005 a Judecătoriei Vaslui); - pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 1229/13.10.2010 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 13.04.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare (pedeapsă rezultată în urma contopirii cu pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost anulată, aplicată condamnatei prin sentinţa penală nr. 2249/15.10.2004 a Judecătoriei Vaslui cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost anulată, aplicată condamnatei prin sentinţa penală nr. 308/30.06.2006 a Tribunalului Constanţa şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei suspendare condiţionată a executării a fost anulată, aplicată condamnatei prin sentinţa penală nr. 184/25.01.2005 a Judecătoriei Vaslui). În temeiul art. 502 Cod procedură penală, despre intervenirea reabilitării se va face menţiune pe hotărârile prin care s-au pronunţat condamnările menţionate, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2012.
acordă termen la 11 decembrie 2012 pt. relaţii se la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj