Dosar 7330/256/2012 din 19.10.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 ALIN.5


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7330/256/2012
Data dosar:
19.10.2012
Instanta:
Judecătoria Medgidia
Departament:
penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 ALIN.5
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.12.2012 la ora 08:30

    Complet: P6 amânări pron.
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 3201 C. proc. penală, art. 74 al. 1 lit. a) C. penal, art. 76 lit. d) C. penal, condamnă pe inculpatul M**** G**** la 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a), b) C. penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81 C. penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de doi ani şi zece luni, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. penal. În baza art. 71 alin. 5 C. penal, dispune suspendarea condiţionată a executării şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 C. proc. penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C. proc. penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 500 lei.

    Hotarare 2962/2012 din 06.12.2012
  • Sedinta din data de 29.11.2012 la ora 08:30

    Complet: P6 amânări pron.
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 06.12.2012.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2012
  • Sedinta din data de 22.11.2012 la ora 08:30

    Complet: P6 amânări pron.
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 29.11.2012.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.11.2012
  • Sedinta din data de 15.11.2012 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 22.11.2012.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD