S***** C*********
Apelant InculpatS***** V*****
Intimat Parte vătămatăS******* J******* D* U****** "*** I*** C** N*** S******
Intimat Parte civilăCondamnă pe inculpatul S***** C*********, zis „Sergiu”, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Botoşani, la pedepasa de 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de: tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 cod penal rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c, i cod pen, cu aplicarea art. 3201 cod procedură penală, parte vătămată fiind S***** V*****, zis „Nelucu”, din comuna Şcheia, nr. 767. În temeiul art. 65 alin.2 Cod penal raportat la art. 53 alin.1 pct.2 lit. a Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 21 mai 2012 la zi. În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului S***** C*********. Ia act că partea vătămată S***** V***** nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului. În temeiul art.14 alin.1, art.346 alin.1 cod procedură penală şi art. 1349 alin.1 şi 2, art.1357 Noul Cod Civil coroborat cu art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi, pe cale de consecinţă, obligă inculpatul S***** C********* la plata sumei de 2424,06 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămată S***** V*****. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1536,89 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1036,89 lei în fondul Ministerului Public (cu menţiunea că suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din faza de urmărire penală, se va avansa în fondul Baroului de Avocaţi Suceava) şi suma de 500 lei în fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (cu menţiunea că suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din faza de judecată, se va avansa în fondul Baroului de Avocaţi Suceava). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru partea vătămată S***** V*****, partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, lipsă atât la dezbateri cât la pronunţare, cât şi pentru inculpatul arestat S***** C*********, prezent la dezbateri, lipsă la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.07.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 18.07.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.07.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 13.07.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.07.2012.
Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/ţara, formulată de inculpatul S***** C*********, prin apărător. În baza art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul S***** C*********, fiul lui natural şi Maria, născut la 07 februarie 1986 în mun. Suceava, jud. Suceava, domiciliat în comuna Şcheia nr. 767, jud. Suceava, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. Suceava, fără antecedente penale, posesor al CI seria SV nr. 653871, eliberat de SPCLEP Suceava, CNP *********0207, trimis în judecată pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin.1 lit. c, i Cod penal. În temeiul disp. art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului S***** C*********. Măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului se va comunica administraţiei locului de deţinere, care are obligaţia de a o aduce la cunoştinţa acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Fixează termen de judecată la data de 11.07.2012, ora 09:00 – la CF penal vacanţă, pentru când va fi citat inculpatul din Arestul I.P.J. Suceava şi Penitenciarul Botoşani, partea vătămată S***** V***** şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „SF. IOAN CEL NOU” Suceava de la adresele specificate în rechizitoriu. Se vor emite adrese către : furnizorul de servicii medicale, în sensul de a preciza dacă-şi menţine cererea de constituire parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, în caz afirmativ, urmând a face precizări referitoare la cuantumul despăgubirilor civile şi ce reprezintă suma pretinsă; instituţia abilitată pentru a pune la dispoziţie cazierul actualizat vizând pe inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.06.2012.