T********* V*****
Recurent ReclamantH**** C******
Recurent PârâtRespinge, ca nefondată, excepţia nemotivării recursului formulat de reclamantul T********* V*****, invocată de recurentul - pârât Hâncu Costică. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul H**** C******, împotriva sentinţei civile nr. 946 din 23 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 7409/314/2009. Admite recursul formulat de reclamantul T********* V***** împotriva sentinţei civile nr. 946 din 23 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 7409/314/2009. Modifică în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că: Admite cererea principală pentru sistare plăţi formulată de reclamantul T********* V***** împotriva pârâtului H**** C******. Dispune sistarea plăţii periodice în cuantum de 80 de lei, stabilită în sarcina reclamantului T********* V*****, prin sentinţa penală nr. 349/16 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr.4054/314/2006, definitivă prin decizia 123 din 10 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 25 martie 2013.
Hotarare 832/2013 din 25.03.2013Amână pronunţarea la data de 25.03.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 20 MARTIE 2013. Pronunţată în şediţa publică din data de 14 MARTIE 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2013