M******** M**** - p*********** i********** C**** I***
IntimatK***** S*****
IntimatK***** T****
IntimatG****** P*****
Apelant ReclamantC**** I***
Intimat PârâtAdmite apelul
Pentru a se depune concluzii scrise, urmează a se amâna pronunţarea la data de 10.12.2012
Ia act de depunerea borderoului cu acte de către apelantul reclamant. Faţă de precizările apărătorului apelantului reclamant, în sensul că are ca moştenitori pe cei doi nepoţi de frate decedat, urmează a se introduce în cauză şi cita la adresele indicate în certificatul de moştenitor nr.387/24.11.1999, depus la dosar. Având în vedere că apelantul reclamant, prin apărător, a făcut dovada demersurilor efectuate în vederea depunerii copiei certificatului de deces al intimatului decedat, urmează a se emite adresă către Primăria Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, pentru a înainta copia certificatului de deces şi eventual lista cu numele şi moştenitorii acestuia.
Având în vedere precizarea apărătorului apelantului, în sensul că intimatul a decedat, urmează a se amâna cauza pentru a se depune la dosar copia certificatului de deces şi lista cu numele şi adresa moştenitorilor acestuia
Ia act de faptul că apelantul reclamant nu are obiecţiuni la raportul de expertiză Constatând că intimatul pârât are dat procură d-lui Mălăieşiu Mihai să-l reprezinte, care este valabilă şi pentru acest dosar, urmează a se cita intimatul pârât prin procurator cu un exemplar al raportului de expertiză
Ia act de depunerea onorariului pentru expert Având în vedere cererea formulată de expert, prin care solicită amânarea cauzei pentru a efectua lucrarea
Faţă de lipsa martorilor, propuşi de apelantul – reclamant, urmează a se amâna cauza, cu citarea martorilor cu menţiunea că vor fi amendaţi cu suma de 200 lei pentru neprezentare în vederea audierii
Ia act de timbrarea legală a apelului Cu privire la cererea formulată de apelant, de încuviinţare a probelor cu înscrisuri, martori, expertiză în specialitatea construcţii şi emiterea adresei către Primăria comunei Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, aceasta va fi admisă în parte şi se va încuviinţa proba cu înscrisuri şi doi martori. Pronunţarea asupra probei cu efectuarea expertizei în specialitatea construcţii se va proroga după admiterea probelor deja încuviinţate. Cererea privind emiterea adresei către Primăria comunei Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, va fi respinsă deoarece nu este utilă şi concludentă în cauză.