P*** D******
InculpatAdmite cererea formulată de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Castrovillari – Republica Italia, privind executarea mandatului european de arestare nr. N 84/02010 SEIP, emis la data de 31.08.2012. Ia act că persoana solicitată P*** D******, cu antecedente penale pe teritoriul României, fără domiciliu sau reşedinţă în străinătate, limba cunoscută – română, nu posedă paşaport emis de autorităţile române valabil, religia - creştin ortodox, în prezent aflat în Penitenciarul Târgşor, este de acord cu predarea sa către Republica Italia, în baza mandatului european de arestare anterior menţionat. Autorizează predarea persoanei solicitate P*** D****** către autorităţile judiciare din Republica Italia conform art.103 alin.5 şi 6 şi art.107 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi art.27 paragraful 2 din Decizia Cadru 2002/584/JAI din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, după rejudecarea cauzei în statul emitent, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Conform art.112 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată, amână predarea persoanei solicitate P*** D******, către autorităţile judiciare din Republica Italia până la data punerii acesteia în libertate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.98 din 07.09.2010 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr.3394 din 04.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauză în care a fost arestată începând cu data de 29.08.2012. Dispune arestarea persoanei solicitate P*** D****** în vederea predării, pe durată de 30 zile, dar nu mai târziu de data predării către autoritatea judiciară solicitantă, măsură ce va fi pusă în executare în termenele prevăzute de art.111 şi art.112 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată, după punerea acesteia în libertate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.98 din 07.09.2010 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr.3394 din 04.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre de condamnare care justifică amânarea predării. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate P*** D****** către autoritatea judiciară italiană solicitantă. Administraţia locului de deţinere - Penitenciarul Târgşor, urmează să procedeze la predarea persoanei solicitate P*** D******, organelor de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu în vederea predării acesteia către autorităţilor judiciare din Republica Italia, conform art.111 şi art.112 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată, măsură ce se va executa la data încetării stării de deţinere în baza sentinţei penale nr.98 din 07.09.2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman. Prezenta hotărâre se notifică persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul SIRENE, Arestului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate – Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală. Dispune plata onorariului, în cuantum de 1392,68 lei, pentru traducătorul autorizat de limba italiană Luca Emilia Gabriela. Onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 80 lei, desemnat pentru persoana solicitată până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă şi executorie, conform art.108 alin.2 din Legea nr.302/2004 republicată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 octombrie 2012.
Amână cauza la data de 2 octombrie 2012, având în vedere că hotărârea autorităţii judiciare italiene nu a fost integral tradusă de către traducătorul autorizat şi faţă de cererea acestuia de amânare a cauzei pentru finalizarea lucrării dispuse.
Amână judecarea cauzei la data dse 28.09.2012, Sala 1, în vederea efectuării traducerii înscrisurilor depuse de autorităţile judiciare italiene.
Amână cauza la data de 21 septembrie 2012 pentru obţinerea de relaţii de la Tribunalul Teleorman şi Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Castrovillari – Italia.