B**** C* M*****
ContestatorRespinge contestaţia la executare formulată de contestatorul BM. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 170 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani (ptr. av. Filon Litvinchevici Geanina - delegaţia nr. 824/2012) din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 februarie 2013.
Hotarare 491/2013 din 27.02.2013Văzând lipsa de procedură cu contestatorul care a fost liberat condiţionat, instanţa dispune citarea acestuia la domiciliu, şi
Incheiere de sedinta din 24.01.2013Văzând lipsa de procedură cu contestatorul, instanţa dispune a se reveni cu citarea acestuia. Apreciază că este necesar a se reveni cu adresă la Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară să ne comunice relaţii cu privire la data arestării contestatorului de către autorităţile elveţiene în baza mandatului emis de Judecătoria Roman potrivit sentinţei penale nr. 30/2011, şi
Instanţa apreciază că este necesar a se repune cauza pe rol pentru a se reveni cu adresă la Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară să ne comunice relaţii cu privire la data arestării contestatorului de către autorităţile elveţiene în baza mandatului emis de Judecătoria Roman potrivit sentinţei penale nr. 30/2011. Dispune a se face adresă Penitenciarului Botoşani să ne comunice de la dosarul personal al contestatorului copia deciziei depusă la dosar de acesta la termenul de astăzi, respectiv decizia nr. 3889 din 28.12.2011 emisă de ANP – Penitenciarul Bucureşti – Rahova, şi
Instanţa apreciază că este necesar a se face adresă la Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară să ne comunice relaţii cu privire la data arestării contestatorului de către autorităţile elveţiene în baza mandatului emis de Judecătoria Roman potrivit sentinţei penale nr. 30/2011, şi
Faţă de relaţiile primite de la Judecătoria Roman, instanţa apreciază că este necesar a se face adresă la Penitenciarul Botoşani să ne înainteze de la dosarul personal al contestatorului copia sentinţei penale nr. 30/2011 a Judecătoriei Roman. De asemenea, apreciază că este necesar a se face adresă la Biroul Naţional Interpol să ne comunice relaţii cu privire la data arestării contestatorului de către autorităţile elveţiene în baza mandatului emis de Judecătoria Roman potrivit sentinţei penale nr. 30/2011, şi
Faţă de cererea contestatorului de acordare a unui termen pentru traducerea cazierului judiciar internaţional, instanţa o admite. Dispune a se reveni cu adresă la Judecătoria Roman, şi
Instanţa apreciază că este necesar a se face adresă Judecătoriei Roman să ne comunice dacă Burcă Marian a fost urmărit internaţional în vederea executării pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 30 din 01.02.2011 a Judecătoriei Roman, în caz afirmativ să ne comunice data arestării şi data predării autorităţilor române. Totodată să ne înainteze copia sentinţei penale nr. 165 din 20.04.2012 cu menţionarea datei şi modalităţii rămânerii definitive. Văzând că în actele depuse de contestator nu se regăseşte nicio menţiune cu privire la hotărârea de condamnare a autorităţilor judiciare daneza, instanţa va solicita cazierul judiciar internaţional, şi