Dosar 7468/102/2012 din 12.10.2012

propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7468/102/2012
Data dosar:
12.10.2012
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2012 la ora 9:00

    Complet: CU5
  • admite cererea

    I. Admite în parte propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe Tribunalul Mureş şi, în consecinţă: În conformitate cu dispoziţiile art. 149 ind.1 alin. 9,10 Cod procedură penală, raportat la art. 143 Cod procedură penală, art. 148 lit. f Cod procedură penală, art. 136 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pentru 29 de zile, începând cu data de la 12 octombrie 2012 şi până la data de 9 noiembrie 2012 inclusiv, a inculpaţilor: - FEIER IOAN cercetat în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; - S****** S***** I**** cercetat în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; - S******* C****** cercetat în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpaţilor F**** I***, S****** S***** I**** şi S******* C****** conform prezentei hotărâri. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului F**** I*** având ca obiect luarea măsurii procesual preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului S****** S***** I**** având ca obiect luarea măsurii procesual preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului S******* C****** având ca obiect luarea măsurii procesual preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau ţara. II. În temeiul art.149 ind.1 alin.9 Cod procedură penală raportat la art.148 lit.f Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 12 octombrie 2012 şi până la data de 9 noiembrie 2012, faţă de inculpaţii: - H***** V***** cercetat în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; - STĂNESCU BRÎNDUŞA cercetată în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; - STĂNESCU IONIŢĂ cercetat în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; 1). În baza art. 149 ind.1 alin. 12 Cod procedură penală, raportat la art.146 alin.111 şi art.145 din Cod procedură penală dispune luarea faţă de inculpatul H***** V***** a măsurii preventive restrictive de libertate constând în obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu – mun. Braşov, prevăzută de art. 136 alin.1 lit.b Cod procedură penală, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 12 octombrie 2012 şi până la data de 10 noiembrie 2012 inclusiv şi, în consecinţă: În baza art. 145 alin.11, alin. 2 lit. c,f Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a obligări de a nu părăsi localitatea, inculpatul H***** V***** va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la IPJ Braşov- Poliţia mun. Braşov - organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea judecătorului; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu desfăşoare nici o activitate comercială de natura celei de care s-a folosit în comiterea infracţiunilor ce fac obiectul cercetării sale în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş. - să nu se apropie de inculpaţii F**** I***, S****** S***** I****, S******* C******, Stănescu Brînduşa şi Stănescu Ioniţă, respectiv de învinuiţii Feier Ileana, Bălan Cristinel, Stănescu Dănuţ, Stănescu Ferdinant, Stănescu Cristinel, Stănescu Dragoş şi Stănescu Bogdan şi să nu comunice cu aceştia în mod direct sau indirect; Desemnează IPJ Braşov - Poliţia mun. Braşov ca organ de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite. În baza art. 145 alin. 22 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului H***** V***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive. 2.) În baza art.1491 alin. 12 Cod procedură penală, raportat la art.146 alin.111 şi art.145 din Cod procedură penală, dispune luarea faţă de inculpatei STĂNESCU BRÎNDUŞA a măsurii preventive restrictive de libertate constând în obligarea inculpatei de a nu părăsi localitatea de domiciliu – com. Grajduri jud. Iaşi, prevăzută de art. 136 alin.1 lit.b Cod procedură penală, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 12 octombrie 2012 şi până la data de 10 noiembrie 2012 inclusiv şi, în consecinţă: În baza art. 145 alin.11, alin. 2 lit. c,f Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a obligări de a nu părăsi localitatea, inculpata STĂNESCU BRÎNDUŞA va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la secţia de poliţie corespunzătoare localităţii sale de domiciliu - com.Grajduri jud. Iaşi - organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea judecătorului; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu desfăşoare nici o activitate comercială de natura celei de care s-a folosit în comiterea infracţiunilor ce fac obiectul cercetării sale în dosarul nr. 476P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş. - să nu se apropie de inculpaţii F**** I***, S****** S***** I****, S******* C******, H***** V***** şi Stănescu Ioniţă, respectiv de învinuiţii Feier Ileana, Bălan Cristinel, Stănescu Dănuţ, Stănescu Ferdinant, Stănescu Dragoş şi Stănescu Bogdan şi să nu comunice cu aceştia în mod direct sau indirect; Desemnează poliţia de la domiciliul inculpatei - com. Grajduri, jud. Iaşi - ca organ de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite. În baza art. 145 alin. 22 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei STĂNESCU BRÎNDUŞA că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de ea măsura arestării preventive. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatei având ca obiect luarea măsurii procesual preventive a obligării de a nu părăsi ţara. 3). În baza art.149 alin. 12 Cod procedură penală, raportat la art.146 alin.111 şi art.145 din Cod procedură penală dispune luarea faţă de inculpatul STĂNESCU IONIŢĂ a măsurii preventive restrictive de libertate constând în obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu – com. Ciurea, sat Lunca Cetăţuii, jud. Iaşi, prevăzută de art. 136 alin.1 lit.b Cod procedură penală, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 12 octombrie 2012 şi până la data de 10 noiembrie 2012 inclusiv şi, în consecinţă: În baza art. 145 alin.11, alin. 2 lit. c,f Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a obligări de a nu părăsi localitatea, inculpatul STĂNESCU IONIŢĂ va respecta următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la secţia de poliţie corespunzătoare localităţii sale de domiciliu - com. Ciurea jud. Iaşi - organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea judecătorului; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu desfăşoare nici o activitate comercială de natura celei de care s-a folosit în comiterea infracţiunilor ce fac obiectul cercetării sale în dosarul nr. 476/P/2012 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş. - să nu se apropie de inculpaţii F**** I***, S****** S***** I****, S******* C******, H***** V***** şi Stănescu Brînduşa, respectiv de învinuiţii Feier Ileana, Bălan Cristinel, Stănescu Dănuţ, Stănescu Ferdinant, Stănescu Cristinel, Stănescu Dragoş şi Stănescu Bogdan şi să nu comunice cu aceştia în mod direct sau indirect; Desemnează poliţia de la domiciliul inculpatului – com. Ciurea jud. Iaşi - ca organ de supraveghere a executării obligaţiilor stabilite. În baza art. 145 alin. 22 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului STĂNESCU IONIŢĂ că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului având ca obiect luarea măsurii procesual preventive a obligării de a nu părăsi ţara. III. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2012, orele 21,09.

Flux dosar


Actualizare GRPD