R*** O*****
InculpatÎn baza art.51 alin.1 Legea 161/2003 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. şi art.37 lit.a C.pen. şi cu aplic.art.3201 alin.7 C.pr.pen. condamnă inculaptul R*** O*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1082/14.06.2010 a Judecătoriei Bacău definitivă prin neapelare şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru vreo infracţiune. Pedeapsă de executat: 2 ani şi 10 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen. În baza art.65 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a,b C.pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Deduce din pedeapsa închisorii aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 26.04.2012 şi până la 2.05.2012. Dispune confiscarea specială a HDD Toshiba şi Maxta aparţinând inculpatului, aflate la Camera de Corpuri delicte din cadrul I.P.J. Bacău. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 52/2013 din 21.01.2013AMANA PRONUNTAREA LA DATAT DE 21.01.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2013Amână judecarea cauzei la 7.01.2013 ora 9,C1 fata de cererea de amânare a cauzei depusa la dosar de către apărător.
Admite cererea de abţinere.
In baza art. 344 C.p.p. repune cauza pe rol. In temeiul art. 50 C.p.p. coroborat cu art. 48 alin.1 lit.a teza a IV-a C.p.p. formulează declaraţie de abţinere întrucât preşedintele completului de judecată a soluţionat propunerea de arestare preventivă. Trimite cauza la judecător delegat din Secţia penală în vederea repartizării spre soluţionare a declaraţiei de abţinere.
FATA DE CEREREA APARATORULUI T 13.11.2012
având în vedere solicitarea inculpatului de acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. instanţa amână judecarea cauzei pentru data de 16.10.2012