G**** G*******
InculpatIn baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind 1 alin 7 CPP, art. 74 alin 1 lit a), c) si art. 76 alin 1 lit e) C Pen, condamna pe inculpatul CHIVA GHEORGHE, fiul lui Vasile şi Ioana, născut la data de 12.03.1976 în comuna Ciocăneşti, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în comuna Ciocăneşti, sat Creţu nr. 185, judeţ Dâmboviţa, CNP *********5227, fără antecedente penale, studii generale, la pedeapsa cu 1 an închisoare. În temeiul art.71 alin.(1) Cod Penal raportat la art.64 lit. a şi b Cod Penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei. In temeiul art. 81 alin. 1) C. Pen suspenda conditionat executarea pedepsei cu inchisoarea. In temeiul art. 82 alin 1) si 3) C. Pen. stabileste un termen de incercare de 3 ani socotit de la data cand prezenta hotărâre rămane definitivă. Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi art. 84 C. Pen. În temeiul art.71 alin.(5) Cod Penal, suspendă executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 alin.(1) Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat, din care onorariul avocatului din oficiu, Petrea Daniela – delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 444/ 2012, in cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partile prezente si pentru procuror şi de la comunicare pentru cele lipsă.
Amână pronunţarea la 07.05. 2012